Artiștii Teatrului din Petroșani pregătesc pentru sâmbătă, 12 martie 2022, spectacolul “Moartea lui IPU”, o dramatizare de Daniel Oltean, după Titus Popovici. Vi se promite un spectacol inedit, o distribuție valoroasă.
„Mânată de frică, elita unei comunități rurale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, încearcă să-l convingă pe Ipu „nebunul satului”, să-și asume vina uciderii unui ofițer german, ca ei să-și salveze viața. Ipu vrea să-și vadă propria înmormântare la care să fie prezenți cei care așteaptă să moară pentru ei”, susțin artiștii teatrului.
Apoi, duminică,13 martie, ora 12.00, cei mici și nu numai sunt așteptați în lumea poveștilor. “Am pregătit pentru ei spectacolul “Lumea Lui Dănilă” de Ion Creangă, în regia lui Boris Melinti. Copiii se vor amuza copios de peripețiile lui Dănilă și vor descoperi tradiții si obiceiuri vechi, adaptate vremurilor modern”, ne arată organizatorii.
Prețul unui bilet este de 8 lei pentru copii și de 10 lei pentru adulții însoțitori. Acestea pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală.
Cine este bufonul
Tot duminică 13 martie 2022, de la 18.00, publicul doritor de frumos este invitat la spectacolul “Regele Bufonul Și Domnii Șobolani” de Matei Vișniec, în regia lui Muriel Jakab Manea.
„Regele, bufonul și domnii șobolani – fabulă barocă, farsă, bufonerie și mascaradă de Matei Vișniec, este oglinda unei lumi în derivă, imaginea unui univers aflat într-o evidentă criză. Regele e identificat cu inima microsmosului omenesc. În cavalcada unei lumi în prăbușire, spiritul se prăbușește și corpul devine o ruină. Bufonul e expresia multiplicității și a discordanțelor ascunse în „eul” colectiv. Dincolo de aparențele sale cosmice se întrezărește o conștiință sfâșiată. Istoria ni-l arată asociat cu victima în ritualurile de sacrificiu.
Șobolanii reprezintă mizeria morală. Omenirea și-a predat puterea!”, spune Muriel Jakab Manea.
Prețul unui bilet este de 20 sau 25 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50 la sută.
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…