Prejudiciaţi cu cinci milioane de lei

Maximilian Gânju

În total, peste cinci milioane de lei are de încasat operatorul de apă şi canal din Valea Jiului de la debitori care au dispărut după ce au dat faliment. Campioane sunt societăţile de termoficare din Valea Jiului, care adună 4.971.960,31 de lei restanţe la apa consumată. Şansele ca banii aceştia să fie recuperaţi de Apa Serv Valea Jiului sunt aproape nule.
„Aceste debite sunt în evidenţele noastre pentru că aşa cere legea, însă nu-i vom mai vedea niciodată. În ciuda eforturilor noastre, ne-am înscris şi la masa credală, însă statul încasează primul şi apoi restul”, recunoaşte Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. Societatea a încheiat anul 2014 fără datorii la bugetul de stat şi cu un profit obţinut din comercializarea energiei electrice produsă la microhidrocentralele de la captările de apă, însă suma este prea mică pentru investiţii. Tot din cauza lipsei banilor, pentru acest an, salariile angajaţilor societăţii nu au putut creşte, deşi sindicatul a cerut acest lucru. Ca să fie onorată solicitarea, ar fi trebuit disponibilizaţi oameni în condiţiile în care schema de personal este subdimensionată faţă de necesar. Astfel, sindicaliştii au optat pentru păstrarea locurilor de muncă în locul creşterilor salariale.
„Noi am fi vrut să creştem salariile, deoarece sunt foarte mici, însă nu ne permitem. În schimb, am menţinut toate celelalte recompense şi prime pe care le-am negociat şi în anii trecuţi, iar acordarea lor înseamnă un efort destul de mare pentru societate. Dacă toţi consumatorii ar plăti ce consumă, atunci n-am avea probleme”, a mai explicat directorul general al societăţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dictatoarea! E mare zâzanie într-o or­ga­ni­za­ție de partid din ju­dețul nostru, susțin bâr­fitorii, după ce…

48 de minute ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…

56 de minute ago

Bulina neagră

Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…

57 de minute ago

Cum e iarna la Luncoiu de Jos? Cu zăpadă, dar fără blocaje

Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…

o oră ago

Deputatul PSD Natalia Intotero: Forța noastră, ca popor, stă în unitate și solidaritate

Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper…

o oră ago