Conducerea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş este în curs de a achiziţiona combustibilul termic lichid (CTL) necesar pentru încălzirea pe timp de iarnă. De asemenea, stocul de lemn de foc destinat sobei din bucătărie a fost pregătit din timp.
„Avem o centrală cu trei cazane: două funcţionează în limita consumului, iar cel de-al treilea e de rezervă, în cazul în care se defectează vreunul. Aşteptăm să ni se facă revizia tehnică a instalaţiei. La bucătărie se găteşte pe sobă, dar mai sunt şi două aragazuri cu butelie şi cuptoare electrice, ca variantă alternativă. Cât priveşte combustibilul lichid, după noile reglementări este scutit de taxele vamale, aşa că suntem în faza în care vrem să cunoaştem toate detaliile legate de cota acestor produse scutite de accize şi să demarăm achiziţia. Va fi mai ieftin, în cazul acesta, plus că nu mai are un regim special. Ne dorim o iarnă cât mai puţin geroasă, care să nu ne facă probleme şi să nu ne aducă cheltuieli mari”, a afirmat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş.
Umblă vorba prin târg că șeful unei structuri de mediu ar fi fost sacrificat din…
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…
Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…
Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu handicap, criminalul din municipiul…
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…
Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre investițiile mari pe care administrațiile publice locale au…