Categories: Comunitate

Căldură asigurată la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Asistaţii social de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) vor avea asigurată căldura în iarna aceasta, conducerea instituţiei anunţând că procesul de achiziţie a combustibilului pentru sezonul rece s-a finalizat.
„Avem o centrală care funcţionează pe păcură, iar combustibilul necesar pentru iarnă l-am achiziţionat deja. E vorba de o centrală cu trei cazane. Două funcţionează în limita consumului, iar cel de-al treilea e de rezervă, în cazul în care se strică vreunul. La bucătărie se folosesc lemne pentru soba de gătit, dar avem şi cuptoare electrice şi butelie, ca variantă alternativă. De regulă, gătim în oale de mari dimensiuni, aşa că apelăm la sobă mereu, plita acesteia fiind mare. Deocamdată, lemnele pentru sobă nu au fost achiziţionate, dar urmează să le aducem în cel mai scurt timp, fiind comandate”, a precizat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago