Categories: Comunitate

Pregătiri pentru noul an şcolar, la Băiţa

În comuna Băiţa, noul an şcolar este aşteptat cu toate cele necesare.
„Avem trei microbuze şcolare, aşa că deocamdată ne descurcăm bine cu transportul elevilor. De asemenea, în satul centru a fost amenajat un After School, pe care l-am realizat din fonduri europene şi care va fi pus în circuit. Aici pot fi găzduiţi 20 de elevi, cărora li se va asigura şi o masă zilnică gratuită. Suntem pregătiţi pentru noul an şcolar. Am finalizat aprovizionarea cu lemne pentru iarnă şi am executat zugrăveli şi diverse lucrări de igienizare. Se lucrează şi la partea de centrale termice. În comună funcţionează trei grădiniţe, două şcoli primare şi una gimnazială”, a spus Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa. Pe de altă parte, referitor la raportul favorabil dat pentru proiectul de lege privind declararea zilei de început de an şcolar ca zi liberă pentru părinţi, primarul e de părere că e o măsură binevenită, cei mici putând trece mai uşor peste emoţiile specifice, avându-i aproape pe cei dragi. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

17 ore ago

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

19 ore ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

22 de ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

22 de ore ago