Categories: Sport

Precizări de la MTS privind accesul fanilor la partidele de fotbal

Şansele ca meciurile de fotbal să se joace cu spectatori în tribune în acest final de sezon sunt extrem de mici, sunt precizările făcute de ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

Acesta a declarat că motivul este unul cât se poate de simplu, anume că pandemia de COVID-19 continuă să afecteze din ce în ce mai mult România, iar numărul persoanelor infectate este de câteva sute în fiecare zi. Chiar dacă în anumite ţări s-a dat drumul meciurilor cu fani în tribune, cum e şi cazul vecinilor unguri, la noi restricţiile continuă să fie mai dure.
Ionuţ Stroe a declarat că momentul în care suporterii vor reveni la stadioane nu o să se producă până când infectările nu se vor reduce considerabil. Este clar că în data de la care acest lucru se va întâmpla se va face sub anumite limite. Ministrul Tineretului şi Sportului a punctat că, în primă fază, se va deschide doar 10 la sută din capacitatea stadioanelor, pentru ca distanţarea să se menţină. Această idee cu 10 la sută a fost promovată de FRF.
”Şansele sunt destul de mici pentru că, din păcate, cifrele pandemiei au revenit la cote îngrijorătoare. Din păcate, gradul de conformare voluntară sau responsabilitatea sunt la cote minime. Spunea ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, că celor care nu respectă condiţiile impuse de instituţii probabil li se va suspenda autorizaţia de funcţionare. Mult aşteptata relaxare de la 1 iulie a fost amânată, pe bună dreptate, nici noi în sport nu facem nici un fel de excepţie. Ne dorim, atât noi, cât şi cluburile, spectatorii, există o aşteptare publică evidentă pentru aceste meciuri de fotbal, pentru toate competiţiile sportive cu spectatori, dar trebuie să avem răbdare şi precauţie.
Momentul în care vom decide reluarea competiţiilor cu spectatori cu siguranţă va fi unul în care cifrele vor fi la cote minime sau să tindă către zero”, a spus Ionuţ Stroe.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sfârșit tragic în Munții Alpi pentru doi alpiniști români‼️

Trupurile lui Emil Gheorghe, un montaniard experimentat din Lupeni, și al camaradului său, Cornel Roman,…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un purtător de chi­piu, spun gurile rele că are o pasiune bolnavă. Își bate nevasta…

18 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, alpinist din Petroșani Pentru stabilirea unui record național, respectiv cucerirea celor 14 vârfuri…

18 ore ago

Bulina neagră

Suraj M., recidivist din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

18 ore ago

Minoră abuzată sexual timp de doi ani

Abuzatorul în vârstă de 25 de ani, din Petroșani, a fost trimis în ju­de­cată de…

18 ore ago

Trei turişti din Ungaria, salvaţi după ce s-au rătăcit în Retezat

Trei turişti din Ungaria, care s-au rătăcit în Masivul Retezat şi ajun­se­seră într-o stare de…

18 ore ago