Categories: Sport

Prea săraci să concureze

Ciprian Marinuţ

Patru sportivi de la Pantera Neagră Petroşani vor lipsi de la Campionatul Naţional de tae-kwon-do pentru juniori şi seniori, care va avea loc în perioada 12-13 martie, la Vaslui, din cauza problemelor financiare. Bugetul clubului este unul de austeritate, iar părinţii copiilor nu au bani să le susţină deplasarea.

Ţintesc locul cinci la general
Antrenorul  Ionuţ Lascău a precizat că, în aceste condiţii, va deplasa la competiţie un lot format din doar nouă sportivi, iar obiectivul este clasarea în primele cinci echipe. „Din păcate, la acest campionat nu putem deplasa unii dintre cei mai buni sportivi ai clubului. Vom încerca în aceste condiţii să obţinem măcar o clasare pe podium la echipe. Îmi lipsesc patru oameni de bază, pe umerii cărora atârna greul concursului. Copiii nu pot veni la concurs, din cauza unor probleme financiare. Din păcate, dintr-o echipă care ne băteam pentru primul loc la acest campionat, am ajuns o echipă care încearcă să prindă un loc fruntaş. Astfel, în această competiţie ne vom baza pe echipa de fete, chiar dacă este una tânără, fiind prima lor competiţie la junioare. Sperăm ca pe viitor să avem şi susţinere financiară, pentru a nu mai trece prin asemenea probleme. Pentru a susţine un club sportiv  este o întreagă aventură şi din acest motiv performanţa este şi mai greu de susţinut. Pe viitor, vom face performanţă doar la nivel de judeţ pentru că nu avem posibilitatea de, a le oferi copiilor condiţii financiare pentru participarea la concursuri naţionale. Norocul nostru este că părinţii sunt cei care îşi susţin financiar copiii”, a declarat antrenorul Ionuţ Lascău.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

2 ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

2 ore ago