Povestea Crucii de pe masivul Caraiman

La 14 septembrie 1928, în anul în care se împlineau 10 ani de la Marea Unire, la Buşteni a fost inaugurat cel mai spectaculos mo­nument în memoria eroilor ro­mâni din Primul Război Mondial: Crucea Caraiman.

Contribuție majoră
Regina Maria s-a interesat în­dea­proape de mersul construcţiei. Aflată la 2.291 de metri, Crucea de pe masivul Caraiman a intrat ime­diat în Cartea Recordurilor drept cel mai înalt monument aflat la cea mai mare altitudine din lume. În ultimii 90 de ani, înălţimea acestei lucrări a fost depăşită de multe al­tele, dar Crucea Caraiman a rămas în con­ti­nua­re în Guinness Book pen­tru alti­tu­dine. Ultima certi­fi­care datează din 14 august 2013. Cru­cea Carai­man, construită sub pa­tronajul Regi­nei Crucea Caraiman a fost ridicată la iniţiativa Societăţii Cultul Eroilor, patronată de regina Maria încă de pe vremea când era prinţesă moş­te­nitoare. Prestigiul reginei a adus proiectului o con­tribuţie majoră: im­plicarea arhi­tec­ţilor, inginerilor şi lucrătorilor de la Serviciul Poduri de la Calea Ferată. Mircea Dorobanţu, directorul Mu­ze­u­lui CFR: „Cele mai dificile lu­crări, au fost realizate de către Calea Ferată. Să nu uităm, până şi Serviciul Maritim Român, era tot în subordinea Căilor Ferate. Însăşi primele avioane româneşti – se numeau Hidroscala, erau pe malul lacului Taşaul şi erau tot un De­par­tament al Căii Ferate. Iată deci Calea Ferată avea puterea, avea oamenii, avea specialiştii, avea de­terminarea de a face lucrări care nu se mai făcuseră până atunci.”

Transportul modulelor de oțel
În baza proiectului întocmit de ar­hi­tecţii Georges Cristinel şi Cons­tatin Procopiu, construcţia a în­ceput în 1926. Studiile de re­zis­tenţă – esen­ţiale la altitudinea de aproape 2.300 de metri, cu furtuni şi viscole pu­ter­nice – au fost fă­cute de in­gi­nerii Alfred Pilder şi Teofil Revici, iar şefi de şan­tier au fost Nicolae Stănescu şi Vasile Bumbulescu. Crucea de pe Carai­man nu este aşe­zată însă pe cel mai înalt vârf al masivului, care se află la 2.384 de metri, ci pe vârful secundar, de nu­mai 2.291 de metri, dar vizibil în în­treaga zonă Sinaia-Azuga. Crucea de pe Caraiman a fost gândită să fie încastrată, băgată într-o groapă în beton, la numai 2 metri de marginea stâncii ca să fie vizibilă tot timpul. Ulterior, s-au gân­dit constructorii, pentru a rezista mai bine în timp şi pentru a nu fi ne­ce­sare lucrările de întreţinere pen­tru că la asemenea înălţime şi la o ase­me­nea distanţă erau foarte difi­cile, că ar fi bine ca ea să aibă şi un soclu de beton care să fie îmbrăcat în nişte moloane de piatră fasonată ase­mă­nătoare pi­cioa­relor de la poduri. Una dintre cele mai mari di­fi­cul­tăţi la cons­­tru­i­rea monumentului de 39 de metri a fost transportul mo­dulelor de oţel în vârful muntelui. Cea mai mare con­tribuţie aici au avut-o fraţii Schiel, proprietarii fa­bricii de hârtie din Buşteni. Cons­truc­torii Crucii s-au folosit de funi­cu­larul cu care erau transportaţi buş­tenii de pe cealaltă coastă spre vârful muntelui şi apoi, în vale, la fabrica din oraş. Seg­men­tele Crucii au fost asamblate fără sudură, ci cu nituri. Ultima etapă a fost instalarea unui generator pen­tru ca monu­men­tul să fienvizibil şi noaptea. Cru­cea Caraiman a fost luminată pen­tru prima dată pe 14 septembrie 1928, în ziua de Înălţa­rea Sfintei Cruci. Sărbătoarea este legată de Împără­tea­sa Elena a Bizanţului, cea despre care tradiţia creştină spune că a des­coperit Crucea Răstignirii la Ierusalim.