Protecţia Civilă a împlinit ieri 79 de ani, iar cu această ocazie, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi-a deschis porţile şi a primit vizitatori. Zeci de copii de la şcolile şi grădiniţele din Deva au aflat ce înseamnă viaţa de pompier.
Curioşi să afle cum intervin pompierii în situaţiile de urgenţă, copiii au participat cu entuziasm la demonstraţiile oferite de reprezentanţii ISU Hunedoara. Astfel, cei prezenţi au avut ocazia de a vedea cum funcţionează autospecialele folosite pentru stingerea incendiilor sau cele utilizate la descarcerare şi prin ce mijloace se intervine în cazul inundaţiilor sau a altor dezastre. Iar după ce pompierii şi-au terminat demonstraţiile, cei mici au avut ocazia de a urca în maşinile uriaşe cu care aceştia merg să stingă focul.
Protecţia Civilă din România a fost înfiinţată prin Decretul Regal din 28 februarie 1933, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei. Iniţial, a fost denumită „apărare pasivă“, dar mai apoi, conceptul a evoluat, regăsindu-se sub denumirea de „apărare locală antiaeriană“ în 1952, „apărare civilă“ în 1978 şi „protecţie civilă“ începând cu anul 1996. (C. Ghenea)
Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un angajat a pus ochii pe…
Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…
C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcămintelor de aur și argint…
România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…
Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…