Ponta merge cu Antonescu, Miky Şpagă susţine guvernul…

Mi-a venit să râd văzând sfânta mânie proletară a stângistului Şerban Mihăilescu, alias Miky Şpagă, dezamăgit de rezultatul votului la Congresul PSD. „Mă duc în grupul independenţilor, să facem acolo alt partid, mă aşteaptă Gabi Oprea…”, cam aşa s-a exprimat Mihăilescu. Miky Şpagă merge la Gabi Oprea, cel pe care Traian Băsescu îl numea acum şase ani şeful mafiei lui Adrian Năstase. Să sprijine guvernul – tot el o spune. Patriot adevărat, pentru care de la stânga spre dreapta, de la Geoană la Băsescu, ce importanţă mai are, din moment ce dezamăgirea este atât de mare? Oricum, va fi primit cu bucurie, este de înţeles dorinţa PDL de a maximiza prin orice mijloace susţinerea parlamentară fragilă de care dispune la această dată. Doar că un partid format din dezertori veniţi din mult prea multe direcţii, fără doctrină, nu prezintă garanţii suficiente şi fragilizează o Românie şi aşa instabilă politic.
Pe de altă parte, jocurile politice multiple îl pun deja pe Victor Ponta într-o poziţie deloc de invidiat. Că Mircea Geoană trebuia să plece, asta cred că e clar pentru toată lumea. Faptul că l-am votat nu mă opreşte să spun că eroarea lui a fost una majoră. Geoană nu se pregătea să fie primar la Cuca-Măcăii, ci preşedintele României. Vizita la Vântu l-a descalificat. Nici nu mai trebuia să candideze, ar fi evitat astfel crearea unei facţiuni în partid.
Se fac aprecieri legate de posibila apropiere a lui Victor Ponta de Crin Antonescu.
E la mintea cocoşului că până după congresul liberalilor, care va avea loc în curând, nu vor fi mutaţii majore. Cei doi lideri au însă discursuri atipice. Crin Antonescu a convins mult electorat tânăr, iar Victor Ponta s-a dovedit consecvent cel puţin în perioada scursă după 6 decembrie. Acum, el se află într-o altă postură, poate apreciat de un anume electorat, dar prins în păienjenişul de interese ale unora ca Marian Oprişan, cel care face figură de democrat, uitând că este supranumit baronul de Vrancea. Mitrea aşteaptă şi el la cotitură, şi nu trebuie uitat că a fost unul dintre susţinătorii vehemenţi ai intrării la guvernare, în 2008, alături de PDL. Chiar mă miră brusca lui pasiune pentru Victor Ponta, unul dintre cei care atunci au fost reticenţi.
Pe măsură ce scriu acest editorial, realizez că multitudinea situaţiilor posibile depăşeşte spaţiul pe care-l am eu la dispoziţie. Voi încheia, spunând că opinia mea, repet, a mea, este că PSD şi PNL îşi vor găsi o bază împotriva adversarului comun, reprezentat în momentul de faţă de PDL. Experienţa românească a arătat că nici un partid nu a reuşit să acceadă la guvernare, fără să facă cumva parte dintr-o coaliţie.