Categories: ActualitateFlash

Pompierii şi-au făcut bilanţul pe 2018

Sorina Popa

Ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara“ al judeţului şi-a prezentat bilanţul activităţii pe anul 2018. La eveniment au fost prezenţi Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul Fabius Kiszely, primari, parlamentari, şefi de instituţii din judeţ. Activitatea ISU Hunedoara s-a axat pe îndeplinirea obiectivelor instituţionale subsumate salvării vieţii şi asigurării protecţiei comunităţilor, obiective în acord cu „Strategia de Consolidare şi Dezvoltare a IGSU pentru perioada 2016-2015“.

În judeţ, 14 structuri de intervenţie
„Putem afirma faptul că la nivelul judeţului a existat o preocupare permanentă asupra îmbunătăţirii managementului situaţiilor de urgenţă, rezultatele acestor preocupări fiind distribuţia judicioasă pe teritoriul judeţului a structurilor operative ale I.S.U., modul de dezvoltare a serviciului S.M.U.R.D. şi nu în ultimul rând, operaţionalizarea la nevoie a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a intervenţiei pe faze de activare, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia. La nivelul judeţului există 14 structuri de intervenţie. În anul 2018 a fost operaţionalizat Punctul de Lucru Toteşti, având în dotare o autospecială de stingere, urmând ca în perioada următoare să fie operaţionalizat şi un echipaj S.M.U.R.D. Totodată, în vederea realizării obiectivului de consolidare şi dezvoltare a capacităţii operaţionale şi de răspuns s-au analizat perspectivele şi s-au întreprins demersurile necesare în vederea înfinţării unui punct de lucru, pe perioada sezonului estival, în Staţiunea Geoagiu Băi. Complexitatea, intensitatea şi dinamismul situaţiilor de urgenţă au impus o adaptare rapidă a personalului pe cele trei paliere esenţiale de activitate instituţională, prevenire, pregătire pentru intervenţie şi răspuns”, a declarat Viorel Demean, inspectorul şef al ISU Hunedoara, ieri, la prezentarea bilanţului de activitate.

Salvatorul şi pompierul de onoare
Cu prilejul prezentării bilanţului, ieri a fost acordat şi titlul de „Salvatorul de onoare al anului 2018“. Acesta este plutonierul major Andrei Dobrei (foto stânga), de la Secţia de Pompieri Ilia, care a participat la numeroase intervenţii de acordare a primului ajutor medical, dar s-a remarcat la acţiunea de salvare a şapte oameni grav răniţi în urma unui accident rutier produs pe DN7, în localitatea Leşnic.
De asemenea, a fost acordat şi titlul de „Pompierul de onoare al anului 2018“, distincţie care i-a revenit plutonierului major Mircea Crihan (foto dreapta). El activează la Detaşamentul din Deva, dar era pe un drum din judeţul Bihor, într-o zi geroasă de iarnă, când s-a intersectat cu destinul unui om. În câmp, într-o maşină răsturnată pe plafon, pompierul devean a găsit un bărbat prins în centură care a putut comunica faptul că nu îşi mai simte picioarele. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, pompierul a decis să-l menţină conştient pe rănit şi să nu-l extragă din autoturism, deşi alţi participanţi la trafic, care opriseră la locul accidentului, voiau să-l scoată pe bărbat din maşină. Aşa i-a salvat viaţa.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Iar v-ați dat premii între voi ? Ca si țărani aia de la Deva ? Doar cei din familie au fost cei mai buni pompieri ai anului ? Futuva mama voastră de Hoți !

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

16 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

16 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago