Categories: Actualitate

Poliţistul Sucilă a cerut iarăşi eliberarea din arest

Maximilian Gânju

Adrian Sucilă (foto), poliţistul din Vulcan acuzat de act sexual cu un minor, corupere sexuală şi furt, a cerut încă o dată, la termenul de ieri, judecarea sa în stare de libertate. Instanţa de la Petroşani a rămas în pronunţare faţă de solicitarea poliţistului.

La termenul de judecată de ieri a venit şi fostul viceprimar din Vulcan, Angela Stoica, pentru a-şi susţine cei doi copii, ambii fiind parte în procesul „Amantul familiei”. Fiul fostului edil în vârstă de 16 ani este parte vătămată, iar fiica de 19 ani este acuzată de complicitate cu Sucilă. „Am vrut să fiu alături de fiica mea, pentru că trebuie încurajată. E un copil care nu e obişnuit cu mass-media, e o tânără care acum pleacă în viaţă, iar faptul că persoana sa a fost atât de mediatizată la posturile de televiziune ar putea să-i creeze probleme. Vorbesc despre probleme de inhibare, de sănătate şi am considerat că trebuie să fiu alături de ea. Asta, pentru că toate au căzut asupra sa, din cauza funcţiei publice pe care eu am avut-o”, a spus Angela Stoica, în faţa Judecătoriei Petroşani. La termenul de ieri-marţi, şedinţa s-a ţinut cu uşile închise, iar Angela Stoica a susţinut că şi presa are o parte din vină, iar politica i-a făcut mai mult rău decât bine. Următorul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru data de 6 noiembrie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Să fim mândri! I Giardini di Zoe, nominalizată la competiția Destinația Anului 2026. Susține și tu această titulatură, printr-un vot online!

Magdalena Șerban Secțiunea „Sate de poveste” din cadrul competiției Destinația Anului 2026 promovează localități rurale…

28 de minute ago

INCD INSEMEX Petroșani, premiat la „INVENTCOR” 2026, un eveniment de referință care a marcat 18 ani de excelență în inventică

Magdalena Șerban Asociația CORNELIUGROUP Cer­ce­tare-Inovare, în parteneriat cu Uni­versitatea Politehnica Timișoara, Uni­versitatea „Lucian Blaga” din…

31 de minute ago

Obiecte din prima epocă a fierului, descoperite în preajma Castelului Corvinilor

Obiecte din prima epocă a fierului, cunoscută şi ca perioada Hallstatt (1.200-450 î.Hr.) au fost…

32 de minute ago

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

o zi ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

o zi ago