Categories: ActualitateFlash

Poliţiştii încearcă să descopere piromanii de la groapa de gunoi

Carmen Cosman,
Cristina Ghenea

Incendiul de la groapa de gunoi a municipiului Deva a ajuns şi pe masa de lucru a poliţiştilor hunedoreni, care trebuie să identifice autorii.
Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, a declarat că „un reprezentant al firmei care administrează groapa de gunoi a depus un denunţ penal la sediul Poliţiei municipiului Deva privind distrugerea prin incendiere a deşeurilor menajere”. În consecinţă, poliţiştii deveni au declanşat cercetările pentru identificarea prezumtivilor autori şi pentru a lua măsurile legale în acest caz.
Groapa de gunoi a Devei a luat foc sâmbătă după-amiaza şi, în ciuda eforturilor depuse de echipele de intervenţie, după cinci zile în care s-a intervenit la „foc continuu”, incendiul nu a fost, încă, stins. Avem, totuşi, unele veşti bune. Reprezentanţii societăţii Salubritate Deva au semnat un protocol cu o societate care astăzi va trimite 20 de autobasculante pentru transportul pământului, necesar la înăbuşirea arderilor.
„Trei maşini de pompieri – una din judeţul Cluj, una de la Simeria şi alta a celor de la ISU Hunedoara – au intervenit încontinuu pentru stingerea maldărelor de gunoi, care ard mocnit. În plus, volele şi buldozerele întind peste halda de deşeuri miile de tone de moloz, pământ şi zgură aduse de basculante. Mâine (n.r.-astăzi) vom interveni în forţă şi sperăm ca în câteva zile să reuşim să lichidăm complet incendiul”, a declarat Mircea Darie, reprezentantul firmei Salubritate Deva. De altfel, şi primarul Mircia Muntean a devenit mai optimist în ceea ce priveşte situaţia de la groapa de gunoi. „Transporturile de pământ nu au încetat o clipă, iar acum venim cu forţe şi mai mari şi sperăm să reuşim cât mai curând să scăpăm de această problemă”, a declarat edilul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

11 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

11 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

11 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

11 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

11 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

11 ore ago