Categories: Actualitate

Poliţiştii hunedoreni, la datorie, de Crăciun

Adriana Clej

În perioada 24-26 decembrie, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii hunedoreni vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
În această perioadă, peste 250 de poliţişti hunedoreni vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
Printr-un plan de măsuri specifice, conducerea I.P.J. Hunedoara a stabilit activităţi concrete în vederea menţinerii ordinii şi a siguranţei publice în zonele care au o fluenţă mare de public, precum şi în staţiunile şi localităţile cu pondere turistică şi a dispus iniţierea de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, a evaziunii fiscale şi a altor fapte care aduc prejudicii patrimoniului public şi privat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea cu fermitate a fenomenului infracţional şi contravenţional din domeniul silvic.
Din totalul celor peste 250 de poliţişti care vor acţiona zilnic, vor face parte poliţişti din structurile operative, respectiv de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră, poliţie transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

5 minute ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

6 minute ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

6 minute ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

9 minute ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

11 minute ago