Categories: ActualitateFlash

Poliţiştii au dat amenzi de peste 15 milioane de lei

Cristina Ghenea

Poliţiştii hunedoreni au organizat anul trecut sute de razii, pentru a asigura protecţia cetăţenilor, dar şi mii de acţiuni şi controale, în urma cărora au aplicat peste 90.000 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a acestora se ridică la 15.739.006 de lei.

Cele mai multe, pe şosele   
Cele mai multe amenzi au fost date în 2011 pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice. „Pentru astfel de infracţiuni, ponderea sancţiunilor contravenţionale este de 68.001. În total, pe durata anului 2011, au fost organizate 105 razii, 5.843 de acţiuni şi 30.831 de controale, în cadrul cărora au fost constatate 2.457 infracţiuni şi au fost aplicate 90.193 de amenzi”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că poliţiştii din judeţul nostru au mai aplicat 16.365 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, ordine şi linişte publică, 993 de amenzi pentru activităţi comerciale ilicite şi alte 684, pentru transport ilegal în regim taxi.

Peste 70 de delicte silvice constatate
Tot anul trecut, poliţiştii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat 113 acţiuni şi controale şi au descoperit 74 de infracţiuni. „Aproximativ 40 dintre acestea sunt tăieri ilegale de material lemnos, iar 17 sunt furturi de material lemnos. În total, s-au dat 63 de amenzi, în valoare totală de 122.908 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că în 2011, a fost confiscată o cantitate de peste 1.120 de metri cubi de lemne, atât pentru lucru, cât şi lemne de foc, dar şi cherestea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este în­tâlnită într-o…

o oră ago

Bulina albă

Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…

o oră ago

Bulina neagră

I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…

o oră ago

Medic condamnat pentru luare de mită, reţinut după ce ar fi recidivat. El lua șpagă și de hunedoreni pensionați pe caz de boală

Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…

o oră ago

Coșmarul comercianților din Hunedoara, trimis la închisoare

Spărgătorul a fost acuzat și con­dam­nat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…

o oră ago