Categories: EvenimentFlash

Poliţist judecat pentru corupţie

Sorina Popa

Un poliţist de la Serviciul de Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase, Alin Cosmin Popa, este judecat de magistraţii Tribunalului Hunedoara, fiind acuzat de infracţiuni de corupţie.

Poliţistul, care în prezent este suspendat din funcţie şi pus la dispoziţia IPJ Hunedoara, nu este la prima faptă de acest fel. În urmă cu doi ani, el a mai fost cercetat într-un dosar de corupţie, după ce a fost acuzat că a cerut sume de bani de la unii candidaţi la un permis de vânătoare, promiţându-le că îi ajută la etapa de tras cu arma în poligon. El a fost „agăţat” în urma unei discuţii telefonice pe care a avut-o cu un coleg de-al său, în care Alin Cosmin Popa se lăuda cu acţiunile sale ilegale.
Ieri, s-a derulat un nou termen într-un alt dosar, în care poliţistul este acuzat, de data asta, că a solicitat 100 de euro de la o persoană, căreia i-a promis că-l va ajuta să obţină permisul de conducere auto. De unde se vede că omul nu s-a liniştit şi că nu prea are ce căuta în Poliţia Română.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Măi deşteptule,băgător de seamă de trei lei, de unde sti ca cei de la Mesagerul copiază de la foile alea de doi bani, de ce nu poti sa crezi ca cei de acolo copiaza de la cei de aici. Uita-te si tu ce subiecte de rahat au ăia in ziare, cu ce vechituri ies si apoi vorbeste, domnule ofticos. Si apoi ce vorbesti de Hunedoareanul, ca ziarul ăla nu mai există, a decedat de mult.

  • Poate pt voi nu exista hunedoreanul. Eu il citesc in fiecare zi. Chiar daca acum se numeste ziarul hunedoreanului, altfel de unde vati lua subiectele

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago