Categories: Eveniment

Poliţist condamnat la închisoare cu suspendare

Nicoleta Popa

Poliţistul Cosmin Alin Popa a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Hunedoara, la un an de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de încercare de trei ani, pentru trafic de influenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, agentul de poliţie a fost cercetat în două dosare, pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă. În primul dosar, acesta a fost acuzat că a intervenit pentru a facilita obţinerea unui permis de conducere. Astfel, el ar fi pretins şi primit suma de 100 de euro, pentru a o oferi unui funcţionar care participa la examinarea candidaţilor pentru obţinerea permiselor de conducere. În al doilea dosar, acesta a fost acuzat că în anul 2007 a intervenit pentru a facilita obţinerea unui permis de vânătoare. Şi în acest caz, instanţa a decis condamnarea poliţistului la un an de închisoare cu suspendare. Totodată, acesta trebuie să plătească statului suma de 600 de lei, ce reprezintă cheltuieli judiciare. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă. Inculpatul poate face recurs la Curtea de Apel Alba Iulia, în 10 zile de la pronunţare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

11 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago