Politica şi interesele mele

Implicarea mea în politică are, dincolo de orice, un interes direct şi personal. Spun asta pentru că îmi doresc ca părinţii noştri să trăiască decent după o viaţă de muncă. Pensionarii României nu sunt cerşetori şi nu au nevoie de ajutor. Noi – societatea şi autorităţile – avem obligaţia de a-i respecta. După ce ne-au crescut şi educat muncind să ne lase moştenire o ţară frumoasă şi bogată, au dreptul acum să se odihnească fără grija zilei de mâine. Indiferent dacă primesc pensii de la CAP sau beneficiază de o pensie de stat, ei au muncit la fel, unii poate în condiţii de care nici nu vor să-şi mai amintească.
Tinerii României trebuie să fie ajutaţi pentru a porni în viaţă cu dreptul! Pentru ca şi noi să fim liniştiţi că la bătrâneţe o să avem un trai decent, trebuie să ne gândim pe mâinile cui lăsăm România. Pentru a avea tineri care să preia destinele ţării în propriile mâini, noi avem obligaţia de a-i ajuta să se perfecţioneze, să înveţe şi să se maturizeze într-un mediu sănătos. Indiferenţa faţă de tânăra generaţie, lăsarea tinerilor în bătaia vântului va duce în timp la deprecierea morală a societăţii. Avem nevoie de tineri sănătoşi la trup şi suflet, pentru sănătatea de mâine a naţiunii şi a ţării!
Între respectul faţă de bătrâni şi grija faţă de viitorul ţării se află salariaţii de azi. Pentru o conştiinţă împăcată avem nevoie de o economie care să funcţioneze corect şi sănătos. Salariaţii au fost mereu ultima verigă în procesul de scumpiri care au venit peste România. Salariul nu este nimic altceva decât preţul forţei de muncă. Dacă nu s-a născut încă respectul faţă de om, e timpul ca măcar munca lui să fie plătită la adevărata valoare. Un om răsplătit pentru eforturile lui este un om motivat să muncească pentru ţara lui.
La ţară, unde mereu ne place să mergem în vizită, încă se trăieşte greu! Ne place să ne vizităm rudele, prietenii sau cunoştinţele, dar numai câteva zile. Viaţa aspră din satele româneşti nu este făcută pentru toţi. Oamenii care ne pun pâine pe masă prin munca lor sunt tot români, chiar dacă ei trăiesc fără apă curentă şi canalizare, chiar dacă se luptă prin noroaie sau tânjesc după un cabinet medical sau o ambulanţă care să le sară în ajutor atunci când au nevoie. Dar, chiar şi aşa greu, sătenii României sunt păstrătorii tradiţiilor noastre, de care ne aducem aminte doar de sărbători.
Pentru că ne trebuie o Românie mândră şi demnă, avem nevoie de mai bine pentru cei mulţi. Pentru asta am ales să mă implic şi să lupt!
Sorin Adrian Vasilescu, candidat PSD la Consiliul Judeţean Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu înţeleg. Judeţul Hunedoara este om? Sau, judeţul Hunedoara nu are coloană vertebrală ?

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

9 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

9 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago