Poliția română, greu de reformat

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu (foto) a pre­ci­zat recent la Euronews că în anul 2023 minis­te­rul a pier­dut aproxima­tiv 10.000 de cadre prin pensionare. Asta, în si­tuația în care MAI mai are nevoie de 20.000 de polițiști pentru a asigura necesarul de personal care să facă față provocărilor în­ce­pând cu ordinea publică până la infracțiunile cele mai grave de trafic de persoane, trafic de droguri, crime, violuri. Din cauza lipsei de cadre, după 2017, absolvenții de liceu ajung po­lițiști după doar 10 luni de pregătire, față de doi ani cât prevedea legea până atunci, scrie stiripesurse.ro.

Pensionarii, o soluție de avarie pentru MAI
Poliția, văzută ca instituție, nu face front comun cu cei peste 130.000 de an­gajați, judecând după gradul de încredere. Cazurile de corupție la vârf, dar mai ales „mica“ corupție din rândul polițiștilor în general și al celor de la po­liția rutieră în special, duc la încrederea scăzută a populației în apărătorii legii în raport cu instituția, relatează DW citat de Rador Radio România.
Potrivit Legii privind statutul po­li­țistului, actualizată în 2024, polițiștii ie­șiți la pensie pot fi reîn­ca­drați în funcțiile pe care le-au avut înaintea pensionării, beneficiind de salariul corespunzător. Valul de pensionări de anul tre­cut arată însă că re­tra­gerea din activitate a 10.000 de polițiști în con­­dițiile așa-zisei re­forme a pensiilor spe­ciale care se va aplica de fapt după cinci ani este o rea­li­tate pentru care minis­terul de Inter­ne nu are soluții. Atâta vreme cât pen­si­i­le polițiștilor sunt mai mari decât sa­la­riile pe care le-au avut, e de presu­pus că tot mai mulți vor părăsi sistemul.

Încă mai sunt polițiști care obțin declarații în anchetă prin bătaie
Poliția română este una dintre ins­ti­tu­ți­i­le cel mai greu de reformat. Una din cauze ține de atașamentul ofițerilor cu funcții de conducere față de politicieni. Alta ține de moravurile pe care veteranii din sistem le-au dobândit în comunism și pe care le aplică și acum. Unul din aces­te moravuri este comportamentul abuziv față de subordonați, astfel că cei din urmă se trezesc din somn, metaforic vorbind, în poziție de drepți.
Cazurile de viol, de trafic de droguri, de violențe în timpul anchetelor au fost in­vestigate și prezentate de multe ori de mass-media și atunci când șefii struc­tu­rilor din subordinea ministerului de Interne au încercat să le mușamalizeze. Se știe că încă mai sunt polițiști care obțin declarații în timpul unei anchete prin violență fizică. Sigur că nu poate fi comparată cu atrocitățile la care re­cur­geau milițienii în timpul comu­nis­mului, dar practica există și azi, însă e greu de cuantificat și din cauză că vic­timele se tem să reclame tratamentele la care au fost su­puse ori sunt sceptice că agre­sorii vor fi pedepsiți, po­trivit re­gulii „Corb la corb nu-și scoate ochii“.

Nu mai este atrăgătoare
Indicatorii de performanță în sistem ar trebui să fie regula care să conducă la pu­nerea de acord a nivelului de per­formanță al unui polițist cu salariul pe care îl primește. Pe de altă parte, dis­crepanța dintre salariul de 3.500 de lei pe care îl câștigă un polițist debutant și salariul unui chestor de poliție care este de cinci-șase ori mai mare este cauza pentru care meseria de polițist nu mai e atrăgătoare, drept pentru care instituția va avea în continuare lipsă de cadre dacă reforma MAI nu va include și regândirea salarizării.
Tot legat de salarii, o altă anomalie a fost semnalată de fostul ministru de Interne Marcel Vela, care a făcut o com­parație între salariul pe care îl câștigă un polițist local, aflat în subordinea pri­mă­riei, și un polițist din Poliția națională, dând următorul exemplu: „Un polițist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are 8-9.000 de lei iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un criminal are la ju­mătate din salariul polițistului local“.
Nu este primul caz când un demnitar semnalează o problemă care ține de instituția pe care o conduce iar lucrurile se opresc aici, fără a veni și cu soluții. E o meteahnă veche ca politicienii și dem­nitarii în general să se poziționeze pe post de observatori care ridică din umeri atunci când li se cer soluții pentru rezolvarea unei probleme.