Categories: Sport

Poftă de gol, încă din start

Ciprian Marinuţ

Fotbaliştii amatori din Campionatul Municipal al Devei au început noul sezon cu o poftă nebună de fotbal, dovadă că au marcat 91 de goluri în cele 11 meciuri disputate în prima etapă a celor două serii de Divizia B.

Medie de nouă goluri pe meci
Cele mai multe goluri, 15, s-au marcat în partida Grawe – Galaxy, scor 11-4, iar cele mai puţine, patru, în remiza, 2-2, dintre Akkademia de bere  şi F.C. Asicon şi  în partida Vulturii – AS Hanzi, scor 1-3. A rezultat astfel, o medie de nouă goluri pe meci, semn că amatorilor le-a fost foarte dor de fotbalul lor cel de toate week-end-urile, de care au parte în Campionatul Municipal Deva. Dincolo de pofta de gol, prima etapă a oferit un debut cu dreptul pentru trei dintre echipele nou-înfiinţate, respectiv Alfa Team Junior, C.S.S. Honved Deva şi Avis III. Alte două echipe nou venite în campionat, Akkademia de bere şi  F.C. Asicon, au debutat cu o remiză, iar Alaska şi Unirea Deva Hunedoara au pierdut, dar la scoruri strânse.

Transfer reuşit
Partida dintre Golden Team şi Ştiinţa, scor 2-3, a oferit debutul reuşit a golgeter+ului Tibi Petreu de la D.P.D. la Ştiinţa. Golden a deschis scorul prin Bacoş (min.1), însă Ştiinţa a preluat conducerea, până la pauză, prin golurile semnate de Silaghi (13) şi T. Petreu (17). Acelaşi Bacoş a egalat pentru Golden în minutul 40, dar Tibi Petreu (42) a adus victoria echipei sale, demon-strând că rămâne acelaşi jucător percutant în faţa porţii adverse, ca şi în campionatul trecut.

Campionatul Municipal de Fotbal Amatori Deva, ediţia a VIII-a
Divizia B1
Rezultatele etapei I,
sâmbătă, 5 septembrie:
Golden Team – Ştiinţa 2-3;
Butoiaşele – Alfa Team Junior 3-7;
Young Boys – Full GSM 4-7;
Alaska – D.P.D. 3-4;
C.S.S. Honved Deva – Unirea Deva Hunedoara 5-3;
Vulturii – AS Hanzi1-3.
Divizia  B2
Rezultatele etapei I,
sâmbătă, 5 septembrie:
AVS Deva – Avis III 0-7; 
Akkademia de bere – F.C. Asicon 2-2; Castelo – Sews Deva I 8-2;
Azaria – Mobile Consult 8-2;
Grawe Deva – Galaxy 11-4;
Sews Deva II a stat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

18 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

18 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o zi ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o zi ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

2 zile ago