Categories: Actualitate

Poezia este ea

Ziua de astăzi este una deosebită pentru colega noastră Bianca C. Dan. Astăzi, ea intră, oficial, în rândul oamenilor de litere, mai precis al poeţilor, ea lansându-şi primul ei volum de poezie.
Deşi trăieşte, munceşte şi îşi scrie poeziile în Deva, evenimentul amintit va avea loc în sala „Lucian Blaga” a Casei de Cultură din municipiul Sebeş, judeţul Alba. De ce la Sebeş şi nu la Deva? Pentru că Bianca este o membră activă a Cenaclului literar „Lucian Blaga” din Sebeş.
Volumul care marchează accederea colegei noastre Bianca C. Dan în marea constelaţie a poeţilor români, purtând titlul uneia din frumoasele poezii incluse în el, „Transplant de iubire”, ne produce o revelaţie asupra posibilităţii semantice a cuvântului. „Dacă procesul firesc al poeziei lirice – scrie Ion Kamla, în prefaţa volumului – merge din afară înăuntru, până la exploatarea subconştientului, vedem în poezia autoarei o învăluire a exteriorului de către interior. Nu subiectul determină faţetele obiectului, ci obiectul dă contur spiritului subiectiv”.
Autoarea abordează toate temele majore ale existenţei prin prismă personală. Din punctul ei de vedere „un poet este un om fără mască. E gol în faţa mulţimii, care îi poate cerceta fiecare colţişor din suflet. El a ales asta. Iar poezia este o simfonie a inimii, necenzurată, reală, care se dezvăluie aşa cum e, tandră, plină de răni, de iubire sau de moarte”.
Ce mai putem spune despre acest debut editorial? Că, după ce îi citeşti versurile, îţi dai seama că Bianca este o poetă adevărată, plină de talent. O poetă despre care cu siguranţă vom mai auzi, deoarece este la vârsta deplinei efervescenţe creatoare. Deoarece, aşa cum şi-a intitulat una dintre creaţiile sale, poezia este… ea.
La acest debut poetic, toţi cei din redacţia MESAGERUL HUNEDOREAN îi transmitem colegei noastre Bianca, felicitări şi la mai multe volume de poezie publicate. (Mircea Lepădatu)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago