Categories: Actualitate

Pleşcan contestă controlul judiciar, la fel şi procurorii

Maximilian Gânju

Cercetat penal sub control judiciar, pentru lovire sau alte violenţe, după ce alături de un amic a bătut un poliţist aflat la o terasă din centrul Petroşaniului, Daniel Ovidiu Pleşcan (foto) este nemulţumit de decizia magistraţilor din Petroşani şi a contestat măsura preventivă a controlului judiciar, cererea sa urmând să se judece la Tribunalul Hunedoara.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, sau la Poliţia Petroşani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
La fel de nemulţumiţi de decizia instanţei sunt şi procurorii care instrumentează dosarul, aceştia cerând arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a tânărului de 26 de ani. În afara probelor video, procurorii mai au şi şapte martori care au dat declaraţii în acest dosar, iar judecătorii i-au interzis lui Daniel Ovidiu Pleşcan să ia legătura cu ei direct sau indirect. Reamintim că fiul fostului consilier judeţean s-a ales cu un nou dosar penal şi a fost ridicat de acasă cu mascaţii, pentru că a agresat un poliţist aflat în timpul liber la o terasă. Pleşcan ar fi scos telefonul mobil şi a început să-l filmeze ostentativ pe omul legii, iar când acesta i-a cerut politicos să înceteze, a pornit scandalul. În apărarea sa, tânărul susţine că nu l-a lovit pe poliţist, iar avocatul acestuia spune şi că a încercat să evite scandalul, aspect care se observă şi pe imaginile camerelor de supraveghere care au surprins altercaţia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

6 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

6 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

o zi ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

o zi ago