Planul Urbanistic General al municipiului Deva a fost realizat

  Natalia Bumbac

Ieri, la Primăria Deva a avut loc dezbaterea publică cu privire la Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Deva, al localităţii componente Sântuhalm, al satelor aparţinătoare, Archia, Bârcea Mică şi Cristur, ocazie cu care au fost făcute ultimele observaţii şi s-au pus la punct ultimele ajustări.

Proiectul de întocmire al PUG al municipiului Deva a demarat în 2013, acum, aflându-se în etapa de finalizare, iar până la sfârşitul anului, autorităţile locale îşi propun ca documentaţia să fie supusă aprobării în Consiliul local Deva.

Răspunde tuturor nevoilor
„Este ultima dezbatere publică pe această temă, urmând ca într-o lună, documentaţia aferentă PUG al municipiului Deva şi a localităţilor aparţinătoare să fie trimisă spre avizare la instituţiile şi la ministerele abilitate. Este prima dată când s-a lucrat la acest PUG şi sperăm ca pe viitor să nu se mai facă presiuni pentru construcţii ilegale. S-a întocmit un PUG care răspunde tuturor nevoilor şi care este în concordanţă cu strategia de dezvoltare a municipiului Deva, cât şi cu planul de amenajare a teritoriului la nivel local, zonal şi naţional”, a afirmat Petru Mărginean , primarul municipiului Deva.
Odată cu întocmirea PUG al Devei şi al localităţilor aparţinătoare, s-a stabilit unde vor fi dezvoltate construcţii industriale, rezidenţiale şi care vor fi zonele unde se vor amenaja spaţii de agrement. Potrivit arhitectului Corina Popşe, reprezentantul firmei SC Experiment Proiect SRL din Cluj-Napoca, care a întocmit PUG, în documentaţia acestuia au fost prevăzute trei variante de legătură cu Autostrada A1 Deva – Sibiu, acestea fiind situate în zona de Est a municipiului Deva. O altă noutate pe care o aduce acest proiect este că 600 de hectare din suprafaţa administrativă a municipiului Deva au fost trecute din regim de teren extravilan în regim de teren intravilan.

Trebuie realizată conurbaţia
Despre viziunea de ansamblu a modului în care se va dezvolta arhitectural zona municipiului Deva, primarul Petru Mărginean a afirmat că „nu se vor construi blocuri cu multe etaje, acestea urmând a fi limitate la patru nivele. De asemenea, ne dorim să realizăm acea conurbaţie cu municipiul Hunedoara şi Simeria, despre care s-a tot vorbit, deoarece asta ar duce la o dezvoltare armonioasă a întregii zone, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi economic.”

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…

13 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…

13 ore ago

Bulina neagră

F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

13 ore ago

Germania retrage ajutoarele sociale: mii de români, obligați să părăsească țara

Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…

13 ore ago

Bănuit de viol asupra unei minore

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

13 ore ago