La nivelul judeţului Hunedoara, există peste 1.500 de persoane, care, de frică să nu cadă victimele unor tâlhari sau ale altor infractori, au hotărât că trebuie să-şi poarte singure de grijă. Acestea au obţinut permise de port-armă, şi-au cumpărat câte un pistol, iar acum stau liniştite, pentru că, indiferent dacă vor fi sau nu atacate, se pot apăra şi singure.
50, doar în ultimele săptămâni
Paza bună trece primejdia rea! Cu siguranţă, acesta este proverbul pe care l-au avut în vedere hunedorenii care au decis că, pentru siguranţa lor şi a familiei, trebuie neapărat să aibă un pistol, cu ajutorul căruia să se poată apăra de răufăcători. Doar în ultimele două săptămâni, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, 50 de persoane fizice au făcut cereri, care au şi fost acceptate, pentru a avea permis de port-armă. „Majoritatea hunedorenilor care vor să aibă o armă o fac pentru autoapărare, acesta fiind motivul cel mai des întâlnit în cererile pentru permisul de port armă. Până la această dată, avem 1.571 de persoane fizice care deţin arme neletale, cu bile de cauciuc sau cu bile cu gaz”, a declarat subcomisarul Mircea-Ioan Bogdan, şeful Serviciului Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Hunedoara. Persoanele fizice care vor să obţină permisul de port-armă neletală nu trebuie decât să se prezinte la IPJ Hunedoara, la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase şi să depună o cerere tip şi o copie după actul de identitate. (L. Botici)
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…
Deva. O promisiune de partidă de amor s-a transformat într-un furt calificat, în noaptea de…