Un bărbat de 28 de ani, din municipiul Petroşani, care s-a rătăcit în Munţii Şureanu, i-a pus pe jar pe jandarmii hunedoreni, care, timp de aproape 24 de ore, au încercat să-i dea de urmă. Luni după-amiaza, bărbatul, împreună cu alţi trei prieteni, au plecat la cules de afine, dar s-au despărţit pe trasee diferite, cu înţelegerea ca la ora 18, să se întâlnească la un loc stabilit. Cum tânărul nu a mai ajuns, oamenii l-au dat dispărut. Până seara, în jurul orei 22, jandarmii montani au încercat să-i dea de urmă, dar nu au reuşit. Abia ieri după-amiază, petroşăneanul a fost descoperit, sănătos, în apropiere de Peştera Bolii. El a povestit că nu a mai putut să găsească drumul spre locul de întâlnire cu prietenii săi, iar toată noaptea şi-a petrecut-o într-o cabană părăsită din zona montană. (L.Botici)
Sudul județului este locul numai bun de dosire a mizeriilor importate de peste mări și…
Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…
Echipaje de stingere de la subunitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…
O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…
Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…