Categories: ActualitateFlash

Piaţa Arras din Deva va fi reamenajată

Oana MihneaA31 perspectivaA31 perspectiva

Ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, a fost supus votului şi adoptat proiectul de hotărâre care prevede „Amenajarea Pieţei Arras“ din municipiul Deva. Proiectul se va realiza pe fonduri europene, iar din septembrie 2015, toţi devenii se vor putea bucura de un loc special amenajat pentru petrecerea timpului liber, dar şi pentru a desfăşura diferite activităţi.
 Spaţiu tip „Agora” în centru
Conform datelor furnizate de arhitectul şef al municipiului Deva, Angela Kalauz, Piaţa Arras va fi reamenajată şi va avea un impact pozitiv pentru peisagistica oraşului. În primul rând, se vor mări  spaţiile verzi şi cel pietonal. Treptele de la Casa de Pensii, pe care cu greu le urcă persoanele mai în vârstă, se vor scoate, pentru a facilita accesul în incinta clădirii. De asemenea, se va construi un spaţiu tip „Agora“, care înseamnă crearea unei zone în sistem amfiteatru, pentru desfăşurarea mai multor genuri de activităţi. Aici se vor putea susţine diferite evenimente culturale sau artistice sau poate fi folosit simplu, ca un spaţiu de recreere. Acesta va beneficia şi de un acoperiş pentru protecţie în zilele ploioase.
Mai multă verdeaţă şi locuri de odihnă
În proximitatea spaţiului tip „Agora” vor fi amplasate piese de mobilier urban, care cuprind băncuţe, diverse suporturi, o fântână, dar va fi amenajat şi un curs de apă cu alveole pentru locuri de odihnă. Mai mult decât atât, în acea zonă va exista conexiune la Internet prin Wireless şi un info-chioşc, unde oamenii vor avea acces la informaţii publice, de interes turistic sau comunitar.
Iluminatul public va suferi şi el câteva modificări, deoarece se doreşte schimbarea stâlpilor şi a surselor de lumină şi crearea unei atmosfere ambientale. Alături de toate acestea, aleile vor fi pavate cu piatră în cinci culori, lemnul folosit pentru băncuţe va fi din categoria celui rezistent la capriciile vremii şi, nu în ultimul rând, vor fi multe flori, gazon şi vegetaţie agăţătoare.
Statuia celor trei gimnaste şi flacăra olimpică vor fi demontate şi conservate, până se va decide locul unde vor fi amplasate ulterior.
Piaţa Arras din municipiul Deva nu a mai suferit modificări atât de ample din anul 1985, iar prin intermediul acestui proiect se doreşte stabilirea unei zone cu mai multe funcţionalităţi şi se pune accentul pe spaţiile verzi şi organizare urbană în scopul amenajării unui loc unde devenii, şi nu numai îşi pot petrece timpul liber într-un mod plăcut.

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • rusine Deva ca demontezi statuia gimnastelor care ste asa frumoasa si unica in tara, si colac peste ppupaza demontezi si flacara olimpica.
    Va fii scandal mare!

  • Foarte bine ca dati jos statuia gimnastelor, locul ei este undeva in zona salii sportului nu in piata Arras !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonerii spun că un per­sonaj de la noi a uitat să își plătească utilitățile și…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a inițiat o hotărâre de consiliu local pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

F.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

2 zile ago

Președintele Laurențiu Nistor: Programul Tranziție Justă, proiecte care se bazează pe inovare, flexibilitate și oportunități de angajare

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a organizat la Deva o întâlnire informativă cu antreprenorii…

2 zile ago

Profesor, acuzat că și-a violat o fostă elevă de 15 ani

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Crişcior, fost cadru didactic, a fost arestat…

2 zile ago

Bătaie generală la crâșma din sat

Patru bărbați din Crișcior sunt judecați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice după ce au…

2 zile ago