Categories: Actualitate

Piaţă agroalimentară modernă la Călan

Inaugurarea Pieţei Agroalimentare din Călan a fost punctul de atracţie pentru finalul de săptămână. Bucuroşi că vor avea un spaţiu numai al loc, ultradotat şi ferit de frig şi umezeală, locuitorii Călanului au participat, în număr mare, la tăierea panglicii, alături de reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene.

O piaţă europeană

Modernizată cu geamuri performante energetic, pereţi izolaţi, pardoseală prevăzută cu sistem de canalizare şi dotată cu mobilier nou, piaţa este demnă de una europeană. Lucrările au început acum aproximativ două luni, iar valoarea totală investită se ridică la suma de 700.000 de lei. „Consider că este o investiţie extrem de oportună, deoarece de această piaţă agroalimentară beneficiază toată populaţia oraşului, fie că este cumpărător, fie vânzător agricol. Mă bucur că am reuşit ca, în prag de sărbători, să le fac un cadou concetăţenilor mei”, declară Adrian Iovănesc, primarul oraşului Călan. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

5 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

5 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

5 ore ago