Sport

Petru Spărios, cel mai longeviv observator din judeţ

Nicolae Gavrea

După o activitate de 39 de ani în slujba fotbalului, din care 25 de ani petrecuţi ca şi observator, Petru Spărios a decis să se retragă din fotbalul judeţean. A descoperit şi a format numeroşi arbitri printre care şi cunoscutul Denis Haidiner, prim divizionar. “Personalitatea arbitrului de fotbal este un domeniu foarte puţin studiat, cercetările limitându-se aproape în totalitate asupra jucătorilor sau a antrenorilor, minimalizându-se rolul esenţial pe care îl are arbitrul în bunul mers al jocului.

Arbitrul este persoana care pe terenul de joc reprezintă autoritatea. Este cel care decide şi aplică sancţiuni tehnice şi disciplinare conform «LEGILOR JOCULUI». Arbitrul trebuie să aplice sancţiunea tehnică şi disciplinară într-o fracţiune de secundă. Arbitrul trebuie să fie inteligent, pentru a avea capacitatea de analiză şi sinteză rapidă (capacitatea de a înţelege jocul), apoi spirit de observaţie, respectiv capacitatea de a depista greşelile şi bineînţeles, capacitatea de învăţare, fără de care nu este posibil progresul”, a spus, Petru Spărios, cel poreclit Don Pedros.
Este cunoscut faptul că a condus şi a coordonat cursurile de formare pentru arbitri de fotbal, iar prin mâna sa au trecut generaţii întregi de arbitri. “Din anul 2000 până în anul 2018 am coordonat în fiecare an 18 promoţii de cursanţi, care au devenit arbitri la o vârstă foarte fragedă. De reţinut faptul că noi am recrutat cursanţi, tineri începând de la vârsta de 16 ani. Printre arbitrii pregătiţi de mine se numără: Denis Haidiner, Florin Anca, Andrei Buda, Cristian Bumb, Claudiu Doarvaş, Raul Popa, Raul Bădărău, Cătălin Radac, Marius Bartoşiu, Alexandra Maier, Cristian Sîncrăian, Cătălin Jurgiu, Andrei Macovei, Leopold Herczeg, Sergiu Stanca, Cătălin Ioniţă, Raluca Rus, Răzvan Sandra”, a declarat Petru Spărios. El s-a bucurat de un tratament aparte în lumea fotbalului judeţean şi pentru că este un om jovial, glumeţ, dar şi pentru că a spus mereu lucrurilor pe nume. Este unul dintre puţinii observatori care la un moment dat a intervenit pentru a clarifica un adevăr legat de echipa Hercules Lupeni, nedreptăţită în timpul unui meci de campionat.

PETRU SPĂRIOS – carte de vizită
39 DE ANI ÎN SLUJBA AJF Hunedoara – Comisia Judeţeană de Arbitri HUNEDOARA
Calificarea ca arbitru de fotbal, anul 1979
•Arbitru lot judeţean, 1979 – 1982 – 4 ani
•Arbitru lot naţional, 1983 – 1992 – 10 ani
ACTIVITATE ÎN COMISIA JUDEŢEANĂ A ARBITRILOR
Preşedinte în comisia de disciplină în perioada 1993 – 2000 – 7 ani
•Secretar executiv CJA, 2000 – 2018 – 18 ani
•Coordonator cursuri de formare arbitri fotbal
•18 promotii 2000 – 2018.
•Mentor şi instructor arbitri CJA – CCA.
•Observator de joc şi arbitri AJF Hunedoara la nivel de Liga 4 şi 5 1993 – 2018 – 25 ani
•Observator federal de arbitri
FRF – CCA 2009 – 2015 – 7 ani

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„PCR”-ul (pile, relații, cunoștințe) merge și la privat, nu doar la insti­tuțiile de bugetari. Do­vada…

12 ore ago

Bulina albă

Marcel Dobrică, antrenor emerit din Petrila Pentru că elevii săi au obținut titlul de vicecampioni…

12 ore ago

Bulina neagră

Costel Cîrcel, recidivist din Petroșani Pentru că este un pericol social după cum au decis…

12 ore ago

Primarii-fotbaliști din țară, vicecampioni europeni. Primarul din Crișcior, singurul edil din județ participant la Campionatul european

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale,…

12 ore ago

Tupeu de hoț! A jefuit o locuință în timp ce proprietarul dormea

Autorul infracțiunii era prieten cu copiii păgubitului și știa că are în casă bunuri care…

12 ore ago