După ce Mariana Câmpeanu a revenit la şefia ministerului respectiv, Petru Păun-Jura a reuşit să convingă că merită postul de secretar general şi el va continua această activitate. „Activitatea de secretar general al Ministerului Muncii este foarte importantă. Secretarul general conduce ministerul din punct de vedere administrativ”, a declarat Petru Păun-Jura. Reamintim că acesta a deţinut trei mandate de primar al oraşului Simeria, în legislaturile 1990-1996, 2004-2008 şi 2008-2012. (S.Popa)
Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont. De asemenea, pentru…
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…