Categories: Actualitate

Peste 800 de hunedoreni au trecut prin filtrul ANAF

Oana Mihnea

În anul 2015, Inspecţia Fiscală din cadrul ANAF a făcut numeroase verificări la contribuabili, atât persoane fizice cât şi juridice, care s-au lăsat chiar şi cu sesizări penale.

Dacă la nivelul ţării au fost controlate peste 55.000 de persoane, din care 3.000 s-au ales cu plângeri penale pentru infracţiunile constatate, şi în judeţul nostru, organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Hunedoara au avut mai multe acţiuni de control. Astfel, potrivit unui răspuns trimis redacţiei noastre de ANAF, în anul precedent au fost verificaţi 814 hunedoreni. În cazul a 77 dintre aceştia, au fost întocmite şi înaintate sesizări organelor de urmărire penală, un număr de 38 fiind aferente unor operatori economici de tip „fantomă“, adică inactivi.
Genul acesta de controale au loc în fiecare an şi sunt efectuate pentru a-i identifica pe cei care nu îşi îndeplinesc obligaţiile fiscale şi cauzează prejudicii bugetului de stat. În funcţie de gravitatea situaţiei, persoanele în cauză trebuie să achite prejudiciile create şi dacă nu fac acest lucru, ajung la executare silită, iar bunurile le vor fi vândute. În cele mai grave cazuri, se ajunge în instanţă, iar pentru astfel de fapte, cei vinovaţi pot să fie chiar şi condamnaţi la închisoare, bineînţeles, tot cu obligativitatea de a achita valoarea prejudiciului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

14 ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago