Peste 700 de elevi de la Liceul „Constantin Bursan” au început şcoala într-o clădire reabilitată complet

Peste 700 de elevi de la Liceul tehnologic „Constantin Bursan” din Hunedoara, au început şcoala într-o clădire reabilitată complet în baza unei finanţări europene în valoare de aproape 5 milioane de euro, câştigată de primăria municipiului.

Nu e ușor
Lucrările au durat doi ani, în care s-au desfăşurat şi achiziţiile pentru dotările necesare, incluzând mobilier nou, apa­ratură IT şi alte materiale didactice, a informat autoritatea locală.
„Este cel mai amplu proiect de acest fel derulat, până acum, în municipiul Hunedoara, pentru că vorbim despre o investiţie totală în valoare de aproape 5 milioane de euro. Nu a fost deloc uşor, dar aici am avut parte de o conducere a şcolii care a reuşit să gestioneze ex­em­plar situaţia. Nu e uşor să muţi elevii în alte locuri, să desfăşori cursuri şi să gestionezi, în acelaşi timp, şi chestiuni legate de modernizarea şcolii. Aşa ne dorim să arate, în următorii ani, fiecare şcoală şi fiecare liceu din Hunedoara”, a declarat primarul municipiului Hune­doara, Dan Bobouţanu.
Liceul tehnologic „Constantin Bur­san” a trecut printr-un amplu pro­ces de rea­bilitare şi modernizare în care, din vechile clădiri, au mai rămas doar zi­durile, totul fiind înlocuit, începând de la tencuieli interioare şi exterioare, până la tâmplărie, instalaţii electrice, sani­tare şi de încălzire.
De asemenea, au fost reabilitate şi izo­late acoperişurile şi subsolurile, pre­cum şi toate spaţiile interioare. Pentru că liceul nu avea o sală de sport, acesta a fost acum dotat cu un teren multi-funcţional acoperit cu un balon preso-static.
La Liceul tehnologic „Constantin Bursan” învaţă aproximativ 720 de elevi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

10 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

10 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

10 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

10 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

10 ore ago