Categories: Comunitate

Peste 500 de dosare pentru examenul de titularizare

Oana Mihnea

Etapa de înscriere la examenul de titularizare s-a încheiat. Un număr de 515 cadre didactice din judeţ şi-au depus dosarele în speranţa că vor reuşi să ocupe unul din posturile titularizabile din şcolile hunedorene.
Timp de două zile, vineri şi astăzi, are loc etapa de validare a înscrierii, care se face prin semnătura profesorilor, neprezentarea la validare însemnând anularea participării la concurs. În acest an, în judeţul Hunedoara sunt 500 de posturi vacante. Dintre acestea, 52 sunt titularizabile, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, 187 complete şi 261 de fracţiuni de posturi. La fel ca în fiecare an, examenul este alcătuit din inspecţia la clasă şi proba scrisă, care va avea loc în data de 15 iulie. Proba teoretică va dura patru ore, timp în care candidaţii trebuie să trateze trei subiecte, două care evaluează competenţele specializării şi unul din metodica predării. Pentru a promova examenul din iulie, profesorii trebuie să obţină minimum nota şapte.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

13 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

13 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

13 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

13 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

13 ore ago