Categories: EvenimentFlash

Peste 30 de persoane anchetate la DIICOT

[nggallery id=38].

Sorina Popa

Într-o perioadă de câteva ore, ieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Hunedoara, au fost aduse zeci de persoane, din municipiul Hunedoara şi din zona Moldovei, cercetate într-un dosar penal de spălare de bani, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit anchetatorilor, este vorba despre şase învinuiţi, care sunt acuzaţi că au iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat. Prejudiciul estimat la acest moment al anchetei penale este de 90 milioane de lei.
Percheziţii în cinci judeţe
Ieri, în baza unui mandat emis de instanţa de judecată, procurorii DIICOT au dispus efectuarea unor percheziţii la 38 de imobile, din care 14 sedii ori punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Hunedoara, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Suceava. Anchetatorii susţin că  liderii grupării, din Hunedoara şi Neamţ, au creat un circuit scriptic al mărfurilor derulate prin societăţile comerciale controlate direct, astfel încât, după facturări succesive, realizate prin intermediul unor firme fantomă înregistrate pe numele unora dintre membrii grupului infracţional organizat, produsele să revină cu o TVA deductibilă. În acest fel, s-a produs infracţiunea de evaziune fiscală. „Sumele de bani obţinute prin compensarea TVA de plată cu cea înregistrată scriptic, ca urmare a operaţiunilor fictive, erau utilizate în efectuarea de tranzacţii ulterioare, disimulându-se astfel provenienţa reală a acestora. De asemenea, banii proveniţi din sustragerea de la plata TVA către bugetul consolidat al statului erau reintroduşi în circuitul civil, respectiv pentru efectuarea de tranzacţii ori achiziţie marfă sau erau retraşi în numerar de către unii dintre membrii grupării”, se arată într-un comunicat al celor de la DIICOT. Aseară, cei şase învinuiţi şi alţi 26 de făptuitori erau audiaţi la sediul din Deva al DIICOT Hunedoara, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba şi cu suportul tehnic al SRI.

 

 

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ce bine mancau astia ,la saraci nu au stiut sa imparta ,au facut bani multi din furaciuni este o rusine sa nu dai la saraci cand vezi ca ai prea mult ,se varsa afara si se vede si uite unde ajungeti voi care furati prea mult .

Recent Posts

Comunicat de presă

46 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă a vrut să facă o ma­nevră inteligentă, să…

18 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că organizează, și în acest an, pentru comunitate,…

18 ore ago

Bulina neagră

F.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

18 ore ago

Autoturism căutat de autoritățile din Italia, identificat în Deva

Serviciul de Investigații Criminale al I.P.J. Hunedoara a fost informat de către Registrul Auto Român…

19 ore ago

Mașină dată în urmărire internațională, găsită în Hunedoara

Recent, Serviciul Public Co­mu­ni­tar Regim Permise și Înmatriculări Hunedoara a informat Serviciul de Investigații Criminale…

19 ore ago