Categories: Actualitate

Peste 260 de hunedoreni executaţi silit pentru prejudicii din dosare penale

Bunurile a peste 260 de hunedoreni, care au fost judecaţi în dosare penale în care s-a stabilit plata unui prejudiciu către stat, se află în procedură de executare silită prin Serviciul de executări silite speciale din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Timişoara.
Potrivit directorului general al DGRFP Timişoara, Lucian Heiuş (foto), este vorba de un serviciu regional special înfiinţat, menit să recupereze datoriile către bugetul de stat rezultate în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive date în cauze penale.
Totuşi, recuperarea acestor prejudicii nu este o misiune simplă pentru inspectorii fiscali. Asta, pentru că de la momentul în care bunurile sunt puse sub sechestru şi trecerea lor efectivă în proprietatea statului trec foarte mulţi ani, timp în care se degradează sau proprietarii încearcă înstrăinarea lor.
„Este greu de recuperat prejudiciul, pentru că sunt dosare care durează şapte sau opt ani. Pe parcursul acestui timp există posibilitatea ca bunurile fie să se degradeze, sau să fie înstrăinate. Şi atunci începem alte procese prin care încercăm să dovedim că au fost înstrăinate intenţionat, pentru a fi scoase de sub executarea silită”, a explicat Lucian Heiuş, directorul general al DGFRP Timişoara. Acesta a mai arătat că direcţia pe care o coordonează are misiunea de a recupera sume fabuloase rezultate din dosare penale în care au fost judecaţi oameni de afaceri precum Ovidiu Tender sau Marian Iancu. În total, de la cei doi afacerişti, Serviciul de executări silite speciale are de recuperat aproximativ 180 de milioane de euro, până acum fiind recuperaţi şase milioane de euro din averea lui Tender. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

5 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

5 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

5 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

5 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

5 ore ago