Categories: Actualitate

Primarul ales al Devei va plăti pentru faptele din mandatele anterioare . Averea lui Mircia Muntean, vânată de Fisc

Natalia Bumbac

Primarul ales al Devei, Mircia Muntean (foto), va trebui să achite statului român aproape 3,5 milioane de lei, împreună cu altă persoană. Suma de bani reprezintă valoarea prejudiciului rezultat din dosarul în care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu pentru tranzacţii ilegale cu terenuri, încheiate în perioada în care era primar al Devei. Autorităţile statului au demarat procedurile de recuperare a banilor după aproape trei ani de la pronunţarea sentinţei definitive, aceasta fiind dată în septembrie 2014.
De recuperarea banilor se ocupă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Hunedoara, care a demarat proceduri de identificare a bunurilor care-i aparţin lui Mircia Muntean. Potrivit directorului general al DGRFP Timişoara, Lucian Heiuş, sunt două persoane care vor trebui să achite în solidar prejudiciul calculat în dosar către statul român. Banii vor fi recuperaţi de la fiecare, în funcţie de bunurile mobile sau imobile identificate de autorităţi, iar suma se actualizează în fiecare lună, la valoarea prejudiciului din dosar adăugându-se sumele rezultate din penalităţi şi dobânzi. Dacă Finanţele constată că de la unul din cei doi nu are ce recupera, iar celălalt are bunuri şi valori care acoperă datoria, atunci va lua toţi banii de la cel care are, urmând ca acesta să şi-i recupereze de la complicele său.
În cazul lui Mircia Muntean, pentru că nu a făcut partajul bunurilor cu fosta soţie după divorţ, AJFP Hunedoara a deschis în instanţă o acţiune de partaj judiciar. Procesul a fost înregistrat la Judecătoria Deva şi are următorul termen de judecată în 28 iunie. În acest caz va fi desemnat un expert judiciar care va stabili cum vor fi împărţite bunurile între cei doi foşti soţi, Mircia Muntean şi Livia Furdui, fostă Muntean. De asemenea, autorităţile statului vor cere informaţii despre conturile bancare sau bunurile deţinute de primarul ales al municipiului Deva în afara ţării. După încheierea acestor proceduri de identificare a conturilor bancare, a proprietăţilor etc., care aparţin lui Mircia Muntean, bunurile vor fi puse sub sechestru, urmând ca statul să recupereze banii pretinşi de la viitorul primar al Devei. De fapt, potrivit celor declarate de directorul Lucian Heiuş, Fiscul românesc îl va urmări pe Mircia Muntean, toată viaţa, dacă este cazul, până va recupera ultimul leu din cei datoraţi statului.
Mircia Muntean a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare în 2013, în dosarul în care este acuzat că, în perioada în care a fost primar al municipiului Deva, a încheiat tranzacţii nelegale de terenuri.

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Saracul om, acum va trebui sa se straduiasca sa mai castige ceva pe langa salariu de la primarie, sa poata trai si el.

Recent Posts

Fosta senatoare Carmen Hărău: Câte „parale” face o promisiune de susținere din partea unor şefi politici

Fosta senatoare PNL Carmen Hărău (foto) face o analiză extrem de perti­nen­tă vizavi de situația…

9 minute ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU 24 DE ORE, DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT ȘI AMENINȚAT FOSTA SOȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

6 ore ago

ACȚIUNI DE TIP BLITZ DESFĂȘURATE PE AUTOSTRĂZILE A1 ȘI A10

Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat, la…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

24 de ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

24 de ore ago