Categories: Actualitate

Peste 200 de elevi din Simeria au jucat în spectacolul „Cenuşăreasa”

Natalia Bumbac

Elevii din Simeria şi-au etalat, din nou, calităţile artistice în cadrul unui eveniment organizat de Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului.
„Cenuşăreasa”, un spectacol de teatru, muzică şi dans, s-a jucat la sfârşitul săptămânii trecute la Parcul de Afaceri Simeria, cu sala plină şi cu ropote de aplauze din partea publicului.
Urmare a succesului de care s-a bucurat piesa „Poveste de Crăciun”, primul eveniment teatral realizat exclusiv cu copii, proiectul demarat la finalul anului 2017 a continuat cu „Cenuşăreasa”, care a fost un spectacol la fel de reuşit. În total, s-au implicat 200 de copii, care au dansat, au cântat sau au jucat teatru. Adaptarea textului şi regia spectacolului poartă semnătura directorului Anca Albu, de la Centrul Cultural şi de Creaţie din Simeria. Toate aceste evenimente au ca scop dezvoltarea abilităţilor artistice ale elevilor şi implicarea lor în activităţi didactice extraşcolare.
Din distribuţia spectacolului au făcut parte elevii: Maribel Marian Braun, David Andrei, Georgiana Amalinei, Denisa Gogoaşe, Romina Sas, Bianca Lungu, Mădălin Babuc, Darius June, Alexia Boldijar, Gabriela Nistor, Raul Crăciuneac, Marius Mihalachi, Denisa Vesa şi Antonio Tilea. Invitatul special a fost Andreea Porcăraşu care a susţinut un moment muzical în cadrul spectacolului. Au mai evoluat trupele de dans modern şi de balet de la Clubul Smart al Copiilor din Simeria, avându-i ca instructori pe Alina Braun şi Ramona Băloiu.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei oraşului Simeria, în parteneriat cu Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria. Proiectul va continua cu noi spectacole de teatru, următorul fiind programat pentru luna iunie a acestui an.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, vicepreședinte Camera Deputaților:

Am adresat o întrebare oficială domnului Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației, privind a doua…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un ales lo­cal din zona noastră s-a supărat pe iubita…

8 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit, în final, să continue proiectul construcției…

8 ore ago

Bulina neagră

V.N., din municipiul Orăștie Pentru că a fost acuzat că a bătut o femeie căreia…

8 ore ago

L-a sărutat pe copil, polițiștii l-au reținut. Bărbat reţinut de poliţişti pentru agresiune sexuală asupra unui minor

Un bărbat de 48 de ani, din oraşul Geoagiu, a fost reţinut de poliţiştii din…

10 ore ago

Jaf în casa unei bătrâne neajutorate: minor condamnat pentru tâlhărie calificată

Tâlhăria a avut loc în vara anului trecut, în municipiul Vulcan, iar adolescentul nu este…

10 ore ago