Categories: ActualitateFlash

Peste 20 de accidente pe pârtiile din judeţ

Cristina Ghenea

Salvamontiştii hunedoreni au avut destul de mult de lucru săptămâna trecută. Peste 20 de accidente s-au produs pe pârtiile din Straja, Parâng şi Râuşor.

Fracturi, entorse şi contuzii
Potrivit lui Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, nici unul dintre accidente nu a fost foarte grav, fiind vorba, în general, de fracturi, entorse, întinderi musculare sau contuzii. “În perioada 16-22 ianuarie, salvamontiştii au intervenit pentru 15 accidente produse în Straja, cinci în Parâng şi patru în Râuşor. În majoritatea cazurilor, este vorba despre începători care încercau să înveţe să schieze, dar am întâlnit şi cazuri de alunecare pe podea, din cauza încălţărilor ude, sau situaţii în care oamenii au suferit întinderi musculare, pentru că nu au făcut puţină încălzire înainte de a se avânta pe pârtie”, a declarat Ovidiu Bodean.

Pericol de avalanşe    
Acesta a adăugat că de la începutul sezonului rece, şi până în prezent, nu au fost semnalate persoane rătăcite. Totuşi, salvamontiştii trag un semnal de alarmă şi îi previn pe iubitorii sporturilor de iarnă cu privire la faptul că şi în munţii de la noi din judeţ există pericolul producerii unei avalanşe. “În Masivul Parâng şi în Retezat, stratul de zăpadă atinge 80 de centimetri, la altitudini de peste 1.800 de metri şi există risc de avalanşă de gradul IV. Îi sfătuim pe turişti să aibă echipamente corespunzătoare şi rezistente”, a mai precizat şeful Salvamont.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

5 ore ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

11 ore ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

12 ore ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

o zi ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

o zi ago