Ieri, simulările naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a au debutat cu proba scrisă la Limba şi literatura română. În judeţ, nu s-au înregistrat incidente pe parcursul examenului, doar absenţe. Potrivit datelor furnizate de profesoara Maria Ştefănie, inspector şcolar general al IŞJ Hunedoara, din totalul celor 3.724 de elevi înscrişi în clasele a VIII-a, 159 au lipsit de la simulare. Absenţele s-au înregistrat atât în mediul rural, cât şi în mediul urban. Cele mai multe dintre ele, în medie 10 sau 15, au fost la şcolile din municipiul Hunedoara, municipiul Vulcan şi oraşul Petrila. Totuşi, la peste jumătate din totalul unităţilor şcolare din judeţ, toţi elevii de clasa a VIII-a au participat la examen. Testarea continuă astăzi cu proba la Matematică, iar mâine, cu cea la Limba şi literatura maternă (O.Mihnea)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…