Categories: Comunitate

Peste 1.000 de persoane la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Recrutări de personal la Termocentrala Mintia

Peste 1.000 de persoane au par­ti­cipat vineri la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată la Deva de Agenţia Judeţeană pentru Ocu­pa­rea Forţei de Muncă (AJOFM) Hune­doa­ra, angajatorii oferind 530 de lo­curi de muncă în diverse domenii de activitate.

Mulți tineri
Dintre participanţii la Bursă, 404 au fost absolvenţi, 25 sunt absolvenţi cu risc de marginalizare socială, iar sunt 16 persoane cu dizabilităţi. La finalul Bursei, 712 persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă, dintre care 275 de absolvenţi şi doi sunt ab­solvenţi din grupuri vulnerabile.
„Acţiunea a fost dedicată, prioritar, ab­solvenţilor, dar, la evenimentele noas­tre pot să participe toate persoanele care îşi caută un loc de muncă. Am avut 53 de agenţi economici prezenţi, cu un număr de peste 500 de locuri de muncă va­cante. Au fost peste 1.000 de per­soane participante, am avut şi foarte mulţi tineri. Am avut şi un workshop, în cadrul proiectului Tineret pentru Viitor, proiect destinat tinerilor. În plus, am avut tinerii de la licee, din clasele terminale, care au vorbit cu colegii mei, în cadrul unor acţiuni de mediere şi consiliere. Cred că acţiunea a fost una foarte bună pentru că, de data aceasta, am avut şi posturi pentru studii su­pe­rioare. Am avut şi reprezentanţii firmei care se va ocupa de mentenanţă la (centrala, n.r.) Mintia”, a declarat di­rec­torul executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuţa (foto).
Între firmele prezente s-a numărat şi o companie care a anunţat primele re­crutări de personal pentru momentul în care termocentrala de la Mintia va începe producţia de energie electrică, în total fiind vorba de 74 de oameni – in­gineri şi tehnicieni.
„Pentru proiectul de la Mintia, în primă fază o să avem nevoie de zece persoane cheie, aici vorbim de poziţiile de management. Pe cât posibil, încercăm să recrutăm personal local. Am văzut că există un profil destul de tehnic şi destul de bun. Problema este că, fiind o cen­trală nouă, cu turbine pe gaz, din păcate în poziţiile cheie vom fi nevoiţi să adu­cem din extern, strict pentru a asigura o o­perare corectă a centralei. La înce­pu­tul operaţiunilor, vom recruta poziţiile teh­nice şi aici vorbim de un total de 53 de persoane. (…) La pornirea în ciclul com­binat, vom mări efectivul la 74 de per­soane”, a explicat reprezentantul com­paniei Dietsmann SRL, Adrian Staicu.
Potrivit acestuia, foştii energeticieni din termocentrala Mintia vor avea şan­se de angajare deoarece procesul teh­no­logic este relativ cunoscut de către aceştia. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

3 zile ago