Categories: Actualitate

Pesediştii deveni pun presiune pe Didilescu

Carmen Cosman

Biroul municipal al PSD Deva cere în mod oficial demisia managerului Spitalului Judeţean Deva, Silviu Didilescu (foto), membru PNL.

Potrivit unui comunicat al PSD Deva, se vrea schimbarea lui Didilescu din cauza „managementului defectuos, stil conflictual şi abuziv de conducere”, dar şi pentru că „s-a exprimat dur la adresa senatorului PSD Cosmin Nicula”. Silviu Didilescu a intrat în atenţia Biroului municipal al PSD Deva, care a decis să ceară în USL înlocuirea lui din funcţia de manager al instituţiei, chiar dacă acesta este membru al PNL şi, în consecinţă, face parte din coaliţia politică. Potrivit unei decizii adoptate în unanimitate de structura de conducere a PSD Deva, problemele ar fi apărut după ce
Didilescu a răspuns unei declaraţii publice a preşedintelui PSD Deva, Cosmin Nicula, privind intenţia de a discuta în USL schimbarea lui.
În plus, social-democraţii deveni fac referire la „adresele înaintate către preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara de unele cadre din conducerea Spitalului Judeţean Deva, prin care se arată modul conflictual şi abuziv de lucru al
managerului acestei instituţii, fapt ce a dus la demisia sau pensionarea forţată a unora dintre acestea”, dar şi la „abuzurile în funcţie semnalate de mai mulţi angajaţi ai unităţii, ori limbajul la limita trivialului folosit în relaţiile cu aceştia”, care, spune PSD Deva „compromit imaginea publică a USL în judeţul Hunedoara”.

Adoptată cu unanimitate de voturi
În consecinţă, în urma analizării acestor aspecte, Biroul municipal al PSD Deva a decis „propunerea şi discutarea în cadrul USL Hunedoara a schimbării din funcţie a managerului Spitalului Judeţean Deva, Silviu Didilescu, şi preluarea managementului acestei instituţii de către un profesionist nominalizat de către USL Deva”. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi şi urmează să fie comunicată conducerilor judeţene ale partidelor care fac parte din USL Hunedoara. Conducerea PSD Deva este decisă să se adreseze forurilor de la nivel naţional ale USL, dacă hotărârea respectivă nu va fi luată în calcul la nivel judeţean.
Contactat, Silviu Didilescu nu a vrut să comenteze acuzaţiile care i se aduc, pe motiv că PNL şi PSD sunt într-o uniune politică.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • " miticule "- luate-ar dracu cred ca-ai pusooooooo!!!!!!! sa te vad acum mai spui ca Deva este comuna electrificata?
    sa te vad mai bei prin spital pana te pisi pe tine?
    pleaca la bucuresti de unde ai venit pentru ca noi devenii avem oameni mult mai buni si de calitate decat tine
    sustin propunerea psd-ului!!!!!!

  • ....avem memorie scurtă!!!..cine l-a pus director la spital,Nicula sau Moloţ ? ..ce dracu, nu mai avea din Deva,cine să ocupe această funcţie,numai un mitic HOŢ, dovedit ??!!! ...cum e directorul,aşa şi actul medical!!!...păcat de spital că a ajuns pe mâinii de criminal!!!

  • Didilescule tot personalul medical nu te mai vrea1!!!!! Pleaca betivule la bucuresti!!!!!! Bravo PSD Deva!!!!!!! De mult asteptam pe cineva care sa ne apere de acest impostor care isi bate joc de toti deveniii!!!! De licitatiile trucate cine se ocupa???? Sa vedeti acolo furturi din bani publici????

  • Incredibil, in sfirsit PSD-stii iau in discutie numirea acestui "boschetar" in functie de manager al spitalului Deva care prin comportamentul de"mahalagiu" aduce grave prejudicii de imagine acestei institutii si corpului medical al spitalului si nu numai,si salariatilor acestei institutii.A fost numit de Molot ,tocmai pentru acest mod de a conduce in vederea jefuirii fondurilor spitalului pentru afacerile lor si a acolitilor pentru obtinerea de fonduri ptr.PNL si sustinerea celui mai murdar presedinte al Consiliului Judetean HD-Deva.La toate afacerile facute de acesti"reprezentanti "ai hunedorenilor nu este de mirare sustinerea acestui individ penal la conducerea spitalului.

  • Poate se uita cineva sa vada unde a disparut mortarul din rosturile cladirii ce se construieste acum la spital. Cam putin mortar, se vede din strada, chiar daca e pusa perdeaua...

  • bravo PSD,daca nu luati masuri impotriva acelei echipe de "hoti"de la spital Didilescu cu supusa sa si a D-lui Molot, Vetuta Stenescu
    "analfabeta" din punct de vedere economic plantata la sefia compartimentului economic in vederea aprobarii tuturor mirsaviilor facute de cei doi,si in vederea executarii tuturor platilor pentru executantii de serviciu(SC VIVA,SC ATOMIS SRL-firme ale consilierului PNL la nivel judetean - SIMOTA-din Petrosani)Trebuie sa plateasca odata pentru afacerile lor.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

9 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

9 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

9 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

9 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

10 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

10 ore ago