Categories: Actualitate

Persoanele cercetate în dosarul tăierilor ilegale de arbori rămân în arest la domiciliu

Maximilian Gânju

Pădurarul acuzat că făcea parte dintr-o grupare care se ocupa cu tăieri ilegale şi furt de arbori, după cum susţin anchetatorii, rămâne în arest la domiciliu. La fel şi ceilalţi şase membri ai grupării, după ce Tribunalul Hunedoara le-a respins contestaţiile.
Cei şase bărbaţi au fost ridicaţi de mascaţii IPJ Hunedoara, după ce au furat circa 1.400 de arbori pe care i-au tăiat dintr-o pădure situată în zona municipiului Brad. Procurorii au cerut arestarea preventivă pe numele acestora, însă judecătorii au respins solicitarea. Au decis ca inculpaţii să fie plasaţi în arest la domiciliu pe durata cercetărilor, dar şi soluţia Judecătoriei Brad a fost contestată. Contestaţiile inculpaţilor au ajuns la Tribunalul Hunedoara, unde magistraţii au stabilit că sunt nefondate. Astfel, suspecţii vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest la domiciliu.
Alţi trei suspecţi sunt cercetaţi în acest dosar de tăiere ilegală şi furt de arbori, tot în arest la domiciliu. Anchetatorii spun că se fac cercetări şi pentru gestiune frauduloasă, ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi falsificarea de instrumente oficiale. Faptele s-au petrecut începând cu 14 ianuarie, atât în pădurea unei persoane din Brad, cât şi în cadrul Ocolului Silvic Brad, unde suspecţii au tăiat fără drept peste 1.390 de copaci de diferite esenţe, pe care i-au valorificat ulterior. Poliţiştii au mai stabilit că pădurarul care avea în gestiune fondul forestier în care au fost comise faptele ar fi primit diferite sume de bani, în schimbul acoperirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, după cum se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

2 ore ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

2 ore ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

2 ore ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

2 ore ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

2 ore ago