Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Hunedoara, urmărit la nivel internațional. În alte două cazuri distincte, alte două persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii au fost depistate de polițiștii din Deva și Aninoasa.
Port arme albe
Tânărul de 21 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost depistat în cursul zilei de 15 iulie a.c., de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, pe raza aceleiași localități. Pe numele său, autoritățile judiciare din Suedia au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni din sfera portului de arme albe în public.
Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru efectuarea activităților procedurale, fiind ulterior preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, în vederea prezentării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
Tânărul a fost plasat sub control judiciar, măsură dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia până la judecarea cererii de extrădare.
Într-un alt caz, polițiștii din Deva au depistat un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Certeju de Sus, pe numele căruia au fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Deva, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și furt calificat, persoana în cauză având de executat o pedeapsă de 3 ani și 10 luni de închisoare, în regim de detenție.
În urma îndeplinirii procedurilor legale, bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.
În cea de a treia situație, polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale și ordine publică din Aninoasa au depistat, tot în cursul zilei de ieri, un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate, condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de către Judecătoria Petroșani, pentru săvârșirea unor infracțiuni din sfera traficului de droguri.
Bărbatul în cauză are de executat o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare, în regim privativ de libertate, fiind depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei. (E.P.)
Spun gurile rele că s-au terminat banii pentru unii care au luat cât au putut…
Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…
Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…
O amplă anchetă desfășurată de autoritățile din Spania, în colaborare cu polițiștii români, a dus…
Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…
Magdalena Șerban Prima menţiune documentară despre Blăjeni o găsim la 1439. Dincolo de cursul său…
View Comments