Categories: Actualitate

Pericol de avalanşă în masivele din judeţ

Maximilian Gânju

Turiştii care aleg staţiunile de schi din judeţ sunt în siguranţă în zonele amenajate, pericolul fiind localizat la peste 1800 de metri, în afara domeniilor schiabile, dar şi în zonele de creastă.
Atât în Parâng, Vâlcan ori Retezat, la peste 2000 metri altitudine există risc iminent de producere a avalanşelor. Conform unei avertizări meteorologice, în Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu, riscul de avalanşă e de gradul 4.
„La suprafaţă se găseşte un strat consistent de zăpadă proaspătă în urma cantităţilor însemnate de precipitaţii din ultimele două zile, local de pes­te 40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 l/mp. Vântul intens ce a depăşit temporar 80 km/h a spulberat zăpada şi a format numeroase plăci şi a creat multiple troiene în zonele adă­pos­tite. Stratul este instabil în partea superioară, iar la suprafaţă sunt cruste neportante şi plăci de vânt”, se arată în avertizarea salvatorilor montani.
În zona Văii Jiului sunt anunţate noi ninsori în­ce­pând de astăzi-vineri, astfel că stratul de zăpa­dă va creşte considerabil. ”La peste 1800 m, la su­pra­încărcări oricât de mici, dar şi spontan se pot de­clan­şa avalanşe de dimensiuni mici şi medii prin ru­perea plăcilor de vânt sau prin alu­necarea stratului proaspăt peste cel vechi de zăpadă îngheţată, pe pantele suficient de în­clinate. Riscul este mai ridicat în zonele adă­pos­tite cu acumulări mari de ză­padă. Sub 1800 m, stratul are dimensiuni mai re­duse, dar şi aici există riscul declanşării unor ava­lan­şe de dimensiuni mici şi medii, existând zone cu de­pozite mai însemnate de zăpadă, în special pe ver­sanţii sudici”, se mai arată în avertizarea Dis­pe­ce­ratului Naţional Salvamont. Salvatorii le re­comandă turiştilor ama­tori de schi de tură să-şi a­mâne ascensiunile în afara zonelor neamenajate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

8 ore ago

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

3 zile ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

4 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

4 zile ago