Astfel, mai mulţi beneficiari de ajutor social au desfăşurat miercuri, 6 ianuarie 2021, acţiuni de salubrizare şi igienizare a locurilor de joacă din municipiu, aflate în zonele Aleea Romanilor, Nicolae Bălcescu, Dorobanţi, Aleea Saturn, cartierul Gojdu, DN-Sala Sporturilor, Ciprian Porumbescu, Împăratul Traian, Iuliu Maniu, Aleea Patriei, Ion Luca Caragiale, Aleea Neptun, Barbu Lăutaru.
Beneficiarii de ajutor social care au stabilită prin lege obligativitatea de a efectua un anumit număr de ore de muncă în folosul comunităţii vor continua şi în acest an astfel de acţiuni de igienizare a spaţiului public (locuri de joacă, parcuri, zone de agrement etc.) din municipiul Deva, a declarat edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ. (M. Crivăţ)
Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…
Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…
Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…
Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…
O femeie din Uricani a ajuns la judecată după ce a împrumutat unui bărbat din…
Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…