Categories: Sport

Performanţe mai bune decât visau

Ciprian Marinuţ

Popicarii tricolori pregătiţi de antrenorul hunedorean Marcel Dobrică de la Inter Petrila au cucerit o medalie de aur şi una de bronz la Campionatul Mondial, performanţe la care nici nu îndrăzneau să viseze înaintea competiţiei desfăşurate săptămâna trecută, în Polonia.

Inspiraţi şi competitivi la individual
Eroul României a fost Petruţ Mihălcioiu, care a câştigat medalia de aur în proba individual clasic masculin, învingându-l în finală pe sârbul Robert Ernjesi cu 3-1 (625 p.d. – 605 p.d.). În sferturile de finală, Mihălcioiu a trecut de ungurul Karsai  Laszlo  cu scorul de 643 p.d. – 611 p.d., iar în semifinale, l-a învins pe compatriotul său, Nicolae Lupu (655 p.d-607 p.d), care a rămas astfel doar cu medalia de bronz. „Bucuria mea este dublă, deoarece la Cluj, nici nu avem o sală de popice pentru antrenamente şi mă pregătesc la Cîmpia Turzii”, a spus campionul. Din echipa naţională a României, pregătită de Marcel Dobrică, au făcut parte patru popicari. Petruţ Mihălcioiu, Dorin Virgil şi Bogdan Dudaş sunt toţi de la CFR Cluj – CSM Câmpia Turzii, iar Nicolae Lupu evoluează la Victoria Bamberg în Germania.

 „Nu ne aşteptam la aur”
Antrenorul echipei naţionale spune că obiectivul României la Campionatul Mondial era obţinerea unei prezenţe pe podium, iar cele două medalii reprezintă o performanţă ce depăşeşte aşteptările tuturor. „Mă aşteptam că cucerim o medalie, dar nu două şi nu chiar pe cea de aur. Performanţele dovedesc că băieţii mei au muncit serios. La noi, nu e ca la fotbal. Ne pregătim cum se cuvine, atunci când vine vorba de performanţă”, a declarat petrileanul Marcel Dobrică, antrenorul naţionalei. Virgil Dorin, fost la Inter Petrila, s-a situat pe locul 38, iar Bogdan Dudaş, pe 34. „Toţi cei patru componenţi ai naţionalei sunt jucători profesionişti, care se pregătesc intens. Nicolae Lupu evoluează în Germania şi vine ori de câte ori e nevoie de el la Naţională”, a declarat Marcel Dobrică.
Campionatul Mondial de popice s-a desfăşurat între 21 şi 27 octombrie la Lszno, în Polonia. Competiţia de la individual masculin clasic în care au triumfat românii s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu şi a aliniat la start 64 sportivi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

11 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

11 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

11 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

11 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

11 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

11 ore ago