Categories: Sport

Performanţă, sau „Ando” se retrage

Ciprian Marinuţ

Ioan Andone, unul dintre cei trei membri fondatori ai FC Hunedoara, condiţionează continuarea implicării sale la echipa de pe Cerna, recent acceptată în eşalonul trei, de dezvoltarea clubului şi direcţionarea echipei pe calea performanţei.

Vrea schimbare de statut

George Mara, reprezentantul lui Ioan Andone, în Adunarea membrilor fondatori ai FC Hunedoara, a spus că „Fălcosul” îşi va mai asocia numele cu echipa hunedoreană numai dacă obiectivul clubului va fi dezvoltarea şi performanţa. Pentru a urca pe acest drum al succesului fotbalistic, Andone consideră că este necesară o schimbare de statut şi atragerea unor sponsori serioşi. „Pe Ioan Andone şi pe Mircea Lucescu (şi el membru fondator al clubului n.r.) nu-i interesează politica. Nu contează cine face, ci important e să se facă. Ei doresc ca numele lor să fie o garanţie a faptului că clubul e serios şi că e interesat de dezvoltare şi performanţă fotbalistică. Interesul lor e ca FC Hunedoara să devină o echipă competitivă, care să readucă pe stadionul „Michael Klein“ fotbalul adevărat. Sunt multe aspecte în statutul clubului cu care Andone nu e de acord. Totuşi, principala schimbare care trebuie să garanteze că numai cei trei membri fondatori (n.r.-Andone, Lucescu şi Primăria Hunedoara) au putere de decizie în club”, a spus George Mara.

Noii sponsori par serioşi

Reprezentantul lui Ioan Andone a precizat că, în opinia sa, sponsorii aduşi de primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada, pentru a susţine echipa, au venit cu gânduri bune. „Cornel Ene (unul dintre sponsori n.r.) pare un om de bună credinţă, care a venit cu intenţia de a face performanţă. Vrea să aducă un staff tehnic nou şi jucători competitivi. Rămâne de văzut ce formulă de colaborare se va găsi pentru ca el să investească. Vom discuta aceste chestiuni în următoare şedinţă a membrilor fondatori, programată în 5 august. Oricine va veni alături de echipă va avea nevoie de un an sau doi, pentru a demonstra că e apt să o promoveze pe calea performanţei”, a spus George Mara.

Paşca, primul pe lista noilor achiziţii

Dincolo de frământările din plan financiar şi organizatoric, la FC Hunedoara se lucrează intens şi pe piaţa transferurilor. Primul fotbalist care a semnat cu gruparea hunedoreană este fostul jucător al echipelor Arieşul Turda şi Minerul Lupeni, Ionuţ Paşca. Fundaşul de 28 de ani spune că îşi doreşte ca FC Hunedoara să reînvie performanţele Corvinului. „Hunedoara este recunoscută pentru performanţele avute în fotbalul românesc, aşa că îmi doresc mult o promovare şi o revenire spectaculoasă”, a afirmat fotbalistul.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • OBIECTIVUL SA FIE PROMOVAREA IN LIGA A II-A SAU DIV.B SI CRESTERA CENTRULUI DE COPII SI JUNIORI,TINERET,ETC.

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago