Categories: Eveniment

Spargerea a reuşit, dar maşina i-a dat de gol

Livia Botici

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani, recidivişti, toţi din Petroşani, au spart în urmă cu trei zile sediul unui magazin de calculatoare din Deva. Cu toate că purtau cagule, pentru că pe camerele de înregistrare ale magazinului a fost filmată maşina cu care veniseră să dea spargerea, hoţii au fost prinşi a doua zi.

Au spart geamul

Tinerii, Victor Licurici, Florin Căldărar şi Marius Bălăcică, au dat spargerea în noapte de 31 iulie, spre 1 august, în jurul orei 4. Înarmaţi cu o rangă şi un baros, de care s-au folosit pentru a sparge geamul, dar şi cu mănuşi pe mâini şi cagule pe faţă, aceştia au reuşit să intre în magazinul care comercializează componente de calculatoare, de pe B-dul Decebal, din Deva. Fiecare dintre ei a pus mâna repede pe câte un monitor LCD de calculator şi imediat au şi fugit din incinta societăţii. În aproximativ 10 minute de la jaf, oamenii legii au fost sesizaţi de către un localnic.

Maşina i-a dat de gol

Pentru că pe camerele de supraveghere ale magazinului anchetatorii au putut să vadă autoturismul cu care tinerii au ajuns la locul jafului, a fost nevoie doar de o singură zi, până când ei au fost prinşi. În cursul următoarei nopţi, maşina dată în urmărire de poliţiştii deveni a fost reperată în trafic de către un echipaj de la ordine şi siguranţă publică. „Suspecţii au fost duşi la sediul Poliţiei Municipiului Deva, acolo unde la percheziţie, s-au descoperit în portbagajul autoturismul toate instrumentele de care s-au folosit cei trei pentru a sparge magazinul. Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, solicitare pe care instanţa a şi acceptat-o”, a declarat comisarul şef Cristian Horvat, şeful Biroului pentru Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a dat startul la o­pe­rațiunea „pistol cu apă”, cu ventuze și cu bo­bițe de plastic.…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că a fost…

17 ore ago

Bulina neagră

George R. Pentru că este acuzat de tentativă de omor după ce și-a împușcat iubita,…

17 ore ago

Disponibilizările colective continuă în județ. Ieri, 300 de angajați au primit preavize

Mediul privat, sufocat de taxele impuse de guvernul Bolojan, pare să fie în moarte clinică.…

17 ore ago

Cum lucrează administrația publică din Mărtinești? Cu oameni puțini

Magdalena Șerban Guvernul a impus o reducere cu 30% a numărului maxim de posturi din…

18 ore ago