Nicolle Ebner
Bucurie mare în rândurile PRM din judeţul Hunedoara, după anunţarea rezultatelor, care i-a surprins până şi pe reprezentanţii hunedoreni ai partidului.
Surpriza PRM-PNG
Costel Avram , preşedintele PRM Hunedoara, nu ştie dacă rezultatul obţinut în judeţul Hunedoara ar trebui să-l bucure sau să-l întristeze. Avram este realist şi sincer totodată, recunoscând că marea şansă a PRM a fost absenteismul la vot, alianţa cu PNG (care va fuziona cu PRM în cel mai scurt timp), dar şi criza ce se face din ce în ce mai simţită în viaţa hunedorenilor. „Pentru PRM Hunedoara, rezultatul a venit ca un balon de oxigen. Nu m-am aşteptat ca PRM să crească aşa tare în opţiunea electoratului, dar reuşita noastră nu ar fi fost posibilă fără ajutorul colegilor din PNG”, a declarat liderul PRM din judeţul Hunedoara.
Pregătiri pentru prezidenţiale
Totuşi, Avram nu este pe deplin mulţumit de modul în care au muncit unii membri de partid care, după ce s-au văzut instalaţi în funcţii, au uitat de obligaţiile de partid. „Am vorbit personal cu preşedintele Vadim Tudor şi am decis că şapte consilieri locali PRM îşi vor pierde posturile. Le voi cere demisia şi dacă nu vor să plece, îi vom demite urmând să fie înlocuiţi. Am primit verde de la centru iar măsura face parte din noua strategie electorală ce va fi abordată de PRM pentru pregătirea prezidenţialelor”, a menţionat Costel Avram.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…
View Comments
Foarte corecta analiza presedintelui PRM jud.HD. cu mentiunea ca la "cauze" asi adauga si oraznicia uriasa a UDMR care de cand s-a vazut fara "paznic" in Parlamentul Romaniei , a profitat de absenta PRM si a trecut, cu mojicie chiar, la declaratii penale , anticonstitutionale , e drept frumos ambalate in teorii asa zis economice gen dezvoltare regionala etc. Mai mult , pe fata , liderii Udmr au explicat in aceasta campanie dece spera ei in cat mai multi eurodep. maghiari de pretutindeni , la care asteapta ei o alaturare a unora proveniti din spatiul Sarbesc-Kosovo dupa o eventuala aderare a acestui tinut la UE, deci politica pasilor marunti , pentru anularea efectelor tratatului dela Trianon , pe cale pasnica , prin vot europarlamentar. Intr-un cuvant , pe banii contribuabilului roman , pe locurile Romaniei , la Bruxelles UDMR va milita si lucra pt faramitarea Statului Roman .Si din aceste motive cei cca 4% nesperati votanti, s-au prezentat la urne pt a vota PRM .Printre acestia ma numar si eu care alt motiv de vot la aceste alegeri nu am avut, caci nu m-a convins nici un candidat , nici un partid , sa fac acest lucru ,cu atat mai putin PRM.