Categories: ActualitateFlash

Percheziţii la spitalul condus de hunedoreanul Călin Laza

Ieri, la Spitalul Colentina din Bucureşti, condus de hunedoreanul Călin Laza (foto mic), au fost percheziţii, scriu cei de la news.ro. Potrivit aceleiaşi surse, percheziţii au fost efectuate şi la Spitalul Universitar şi Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Capitală, precum şi la Primăria comunei Izvoarele, judeţul Giurgiu, şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu.

Decontări fictive
Acţiunile oamenilor legii s-au desfăşurat într-un dosar în care mai multe persoane, unele fiind cadre medicale, sunt suspectate că în perioada 2014-2017 ar fi decontat ilegal, cu documente false, servicii de îngrijiri medicale la domiciliul unor pacienţi.
Conform Poliţiei Judeţene Giurgiu, poliţiştii au făcut 24 de percheziţii în Capitală şi în judeţele Giurgiu şi Ilfov, în urma cărora au fost ridicate laptopuri, medii de stocare, carduri de sănătate, cititoare de carduri, medicamente, materiale medicale, pontaje, bani şi documente. „În dosar este vorba despre cadre medicale care lucrau şi în spitale, dar şi la o firmă privată care oferea servicii de asistenţă medicală la domiciliu, la SC GAMADA MED SRL. Aici au fost căutate documente care ar fi putut fi ascunse de cadrele medicale implicate. Decontările fictive ale serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliile unor pacienţi au fost făcute în perioada 2014-2017 prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu. Acuzaţiile din dosar sunt de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, cauza aflându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu”, se arată pe news.ro.
Călin Laza a ajuns manager interimar al Spitalului Colentina în septembrie 2017, după ce fostul manager al unităţii medicale a fost demis de pe post. În perioada 2012-2016, Călin Laza a condus Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

10 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

16 ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

2 zile ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

2 zile ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

2 zile ago