Ieri, au avut loc 27 de percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări, dar şi la sediile unor societăţi comerciale. Şi persoane din judeţul Hunedoara au fost luate în vizor.
La acţiune au participat poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Alba, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti din cadrul IPJ Hunedoara, IPJ Mureş, IPJ Maramureş, IPJ Cluj şi IPJ Bistriţa Năsăud.
Cercetările efectuate au demonstrat că 16 persoane, în anul 2014, până la începutul lui 2015, ar fi deţinut, transportat şi comercializat ţigarete care proveneau din contrabandă, din Republica Moldova şi Ucraina. În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 20.500 de ţigări şi 325 litri de alcool. De asemenea, poliţiştii au mai ridicat 26.500 lei şi 750 euro, dar şi mai multe piese de biciclete, care se pare că ar fi fost furate. După finalizarea descinderilor, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au ajuns 13 persoane pentru audieri, printre care şi un hunedorean.
Potrivit subcomisarului Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Alba, în judeţul Hunedoara au avut loc două percheziţii. Una la domiciliul unui bărbat din municipiul Hunedoara şi a doua la firma deţinută de acesta, cu sediul în municipiul Deva. Au fost ridicate ţigări, bani şi un pistol cu aer comprimat, deţinut ilegal, iar persoana în cauză a fost dusă la audieri.
Dacă un elev de clasa a zecea își petrece mare parte din timp în fața…
Polițiștii hunedoreni au emis, în primele două luni din acest an, 57 de ordine de…
Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile publice din județul Hunedoara, la finalul săptămânii trecute,…
Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…